
Bună seara, cu urări de bine!
POEZIA ZILEI: Marin Rada .
POEZIA IUBIRII
Cântecul ei
a stat în colivie
o zi și o noapte,
veniseră alte păsări
să tragă zăvoarele
dintre viață și moarte,
Căzuseră lacrimi pe flori
și troiene de petale
erau aduse de vânt,
pasărea era închisă
în colivie
ca în mormânt…
Nu avea nici o dragoste
cu care să treacă
prin noapte,
cântecele ei
trăiau într-o casă
cu ferestrele sparte…
Noaptea
avea părul încărunțit
peste riduri,
cântecele păsărilor
erau pictate pe ziduri,
Vântul de libertate
avea în loc de cuvinte,
petale,
poezia iubirii este,
vezi bine,
cheia închisorilor tale…
Marin Rada
19.08.2021
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț