Poezia zilei 31August cu Marin Rada

LIMBA ROMÂNĂ ~Marin Rada~

Să cinez
la masă cu tine
era un vis
pe care l-am visat
în copilărie,
când îți despleteai
șuvițele galbene
de vocale
în auzul flămând,

pasărea
întindea aripile
până aproape de petale,
aerul de deasupra florilor,
tremurând,

era timpul
să ne scriem
bătăile inimii,
clipele de liniște,
fericirea,
cu scrisul de mână,
era timpul iubirii
pentru tine,
limba română…

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un comentariu