POEMUL TOAMNEI
An de an, în înc-o toamnă
îmi duc povara și suspin,
mintea ageră mă-ndeamnă
să-mi urmez al meu destin.
Din pom frunze-ngălbenite
una câte una cad,
vor a-mi spune, ţineţi minte
că pământul nu e iad.
Verzi au fost din primăvară,
vara caldă le-a hrănit,
le-a dat viaţă bunăoară,
iară vântul le-a iubit.
An de an toamna soseşte
printre razele de soare,
caldul verii nu sporeşte,
vântu-ncet prinde culoare.
Frunzele nu-s supărate
şi-au trăit frumoasa viaţă
vremea rece le desparte
sus pe ram, bruma le-ngheaţă.
An de an, încă o toamnă
pun pe cârca trupului,
iar eu dau pe gât o cană,
din belşugul vinului.
Constantin Nicolae Gavrilescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 