Lidia Stoia

Om bogat, om sărac…
( autor, Lidia Stoia ) Mereu revine în viețile noastre timpul când cel ce nu ştie trebuie să afle, că, nu e bogat

acela ce are mult, ci, acela care are nevoie de puțin… şi bogatul, şi săracul, din carne şi oase,
şi unul, şi altul, cu ochi ca să vadă, cu urechi să audă şi cu un suflet divin, căruia îi place să i
se răspundă la întrebări care vin… şi, nu sunt mistere şi nici dovezi mincinoase, că, amândoi
suferă, fiindcă, cu toții simțim, însă, nu suferim pentru aceleaşi lucruri, întâmplări ce le trăim,
triate de-o minte ce le cerne în simțuri, aşa cum gândim, în adevărul creat de noi, despre noi,
speriați… om liber, sau rob, calfă şi jupân, slugă, sau stăpân, ajunşi sau ratați, într-o viață de
felul ei mâhnicioasă după modelul omului mofturos la care-i place să tragă cu ochiul la altu’
în ogradă nemulțumit cu viața ce-o are după chipul şi-asemănarea sa, în lumea asta atât de
frumoasă, să-şi construiască şi omul lumea, în care, una e osteneala dreptului, şi, alta să fie,
osteneala celui ce-aduce urgie, viclean şi strâmb, că-i plină lumea de omul bolând, cu bogați
şi săraci în grea pătimire, uitând des de Hristos şi de Sfintele Porunci ale vieții… luptându-se
între ei ca orbeții şi bogați cu săraci, şi bogați cu bogați, şi săraci cu săraci, cel care pofteşte
mai mult, mai sărac decât cel mai sărac între oameni, însă mai bogat decât celălalt cu o mie
de draci aleşi pe sprânceană să-i lipsească pe semeni de-agoniseală, ei …să fie bucuroşi că li
s-a lăsat viața în casa lor goală şi mai au în piepturi o inimă bună şi simplă nu una-ncărcată
de boală, minciuna, boala unui secol ce-a răstignit dreptatea, după ce în toată fanfaronada a
agățat în cui dragostea, boala răutății, găsind pământ bun de prăsit în lutul lihnit, foamea să
facă din om o goană… vânători şi vânat, vânați de cei mai bogați fârtați mondiali pomeniți în
istorii ataşați în manuscrisele aleatorii, ascunse să nu se ştie nimic, când de fapt nici bogăția
nici sărăcia nu sunt un stigmat, ci-n om, firea, ce-aleargă după-nnavuțire, devitalizând oricare
spirit ce-şi caută aici mântuirea, astfel încât, ori că ai, ori că n-ai multe, nu îți sădeşte în inimă
nici o virtute, n-aduce înțelegere, nici pricepere, şi nici nu-l fac pe om mai cuminte, ci mult mai
rău, ajuns să-L hulească pe Dumnezeu, sămânța răutății, stând de pândă la hotarele vieții, să
prindă pe-oricare ce vrea să se vândă, tu să vezi clar prin viețuiri că nu sărăcia şi nici bogăția
nu creează-nrobiri ci tu omule stăpânit de gânduri şi simțuri ce-au consolidat îngrădiri, aşa şi
în viețuirea ta, după cum ai sufletul şi modu-n care cugeți, vizavi de ceea ce eşti, dimensiunea
scopului, umplându-ți inima cu ce nici nu gândești, că, şi la sărac, şi bogatului, lăcomia îi vine
de hac, mai ales că fapta frumoasă şi dreaptă se manifestă nu o dată stângace, nepotrivită şi
nestatornică… virtutea, o calitate a sufletului de ea dornică, trupul, oricând vulnerabil, de mult
prea puține capabil… bunacuviință, fiind, pe placul lui Dumnezeu şi smerenia, cu care acoperi
păcatele tale, respectul aducând respectul mereu …chiar dacă, pentru făptura umană, este tot
timpul prilej de poftire, de intrigă şi mânie, răutate, descoperind berechet …ea îl duce pe om în
târg, şi îl vinde acelui spre care se dovedeşte cu sârg, de multe ori să cumpere dracu sufletele
date pe veresie, aici şi acuma, hotărând omul, aşa sau aşa… alegerea ta să-nsemne mult, sau
mai bine zis, totul, c-al jocului rămâi după ce-ai ales jocul cu decizia proprie căpătâi… săracul,
sărac, săracul, dar şi mai sărac bogatul ce nu-şi mai aduce aminte de când nu s-a mai gândit,
şi nici n-a mai umblat căutând cele sfinte, el, nedomolit, ahtiat şi hulpav… un martor, ce-arată
la ceilalți, cum e un om posedat, de cel mai groaznic nărav : orgoliu şi mândria, de unde îi vin
năpraznic păcatele, vină neavând bogăția sau sărăcia, ci, semeția şi-ambiția, cele două hiene,
ca nenorociri ale trupului şi-ale sufletului, viața, ca un vis pentru un om înțelept, un joc pentru
un om prost, o comedie pentru omul bogat, şi-o tragedie pentru omul sărac, ce, se crede lipsit
de noroc, mândria, rea în cazul celui avut dar şi mai rea în cazul unuia neavut, ce, să se educe
nu a putut, sau n-a vrut, într-un tot uman ce ține de steaua sub care te naşti c-un destin, inima,
cea care-l îmbogățeşte pe om, nu sferele prin care se-nvârt oamenii şi nici moştenirile din care
provin, bogăția sa, în funcție de ceea ce este trăindu-şi între ceilalți viața, aşa sau aşa, sărăcia,
pentru toți o problemă, ca o poveste de groază, pentru fiecare poveste, trăită de om, fie că eşti
negru sau alb, plin de bani, sau calic… omul care n-are avere nimic, uitând că se are pe el, uită
că-L are aproape pe Dumnezeu, şi-i uită şi pe-aceia din jurul său, şi-şi uită şi credința ce-n bine
îl îndeamnă să rămână cinstit, ca un animal de casă, paranoia, când ți s-a pus pata să ai ceva
ce nu poți avea, unii, tânjind după bani, alții, adulmecă ca pe-un vânat dragostea, ce, niciodată
nu se va putea cumpăra, omul, uitând de unde îşi are originea, numai ce vine de la Dumnezeu,
să dăinuie veşnic… sărăcia, fără maniere alese, mânată de prostie şi de impuls, în excese, dar,
şi bogăția asemenea urmărind propriile ei interese… bogați sau săraci, în funcție de proporția
dintre dorințe şi bucurii, o casă-n care se află şi cărți să fie un loc cu posibilități de învăț ca să
devii ce vrei ca să fii, nu numai săracii capabili de crimă ci mai tare bogatul care face orice să
rămână bogat, crezând că e mai presus de-orice vină, într-o țară fără legi care să facă lumină,
absentă şi arta ce pare a fi o străină printre oameni străini în propria țară unde bogatul pe cel
sărac îl omoară cu biruri şi taxe ce-l scot din casă afară, şi bogăția şi sărăcia, ca o stare care
defineşte o situație temporară, că, ştim bine, că, nu e mult, să nu se gate, şi, nici puțin, să nu-ți
ajungă oricât de mulți sau puțini ai banii în pungă, chibzuința înlăturând umilința… acea grea
povară a facturilor şi a taxelor s-aducă-n societate mizeria îngroşând grămezi mari de săraci
de care, n-o să-l vezi pe bogat c-o să-l doară, mai toți ascunzând un suflet calvin, convinși, că,
săracul, nu-i doar sărac, ci e şi cretin… dar Dumnezeu Sfântul, cu ochi şi urechi în tot ce e viu,
vede cine-i fals şi cine nu minte, cine-i asupritor şi cine-i cuminte, şi omul bogat şi omul sărac,
şi bun, şi rău, săracul trudind pentru pâine, bogatul, muncindu-se a fii totdeauna cel câştigat,
de diferența ce s-a creat amândoi vinovați, sărmanul ca s-a lăsat subjugat, bogatul că e prea
lacom şi n-a ajutat… mereu dimpreună, în palma lui Dumnezeu… omul care are… să facă din
cel ce n-are un Hristos răstignit între legi aduse din iad unde orice bine e de prisos iar Bunul
Dumnezeu e călcat în picioare… o piață, lumea umană, unde se vinde şi se cumpără orice şi
oricine, oricând… totul de cumpărat, totul de vânzare, că îți convine sau nu, fără să îi pese la
nimeni, vânătorul, să ajungă şi el vânat… sărăcia, față tristă, ce-a uitat cum e să zâmbească
între durere şi suferință cu un somn chinuit de unde visu-a plecat luând şi dorința de-a-nvăța
carte… bogăția, precum o mască de sub care îi iasă tentaculele de caracatiță şi le-ntinde pe
tot ce poate cuprinde, de-aceasta, şi cel sărac, vinovat, când a tăcut şi-a cedat centimetru cu
centimetru, azi, un mondial cu avere, la care, săracul lumii, e slugă băgat, însă, bogatului, tot
nu-i ajunge şi tot el se plânge că n-are ce suge şi-i aerul prea puțin de prea mulți respirat… el
culmea, o băşică cu fiere, ce crede că-i fagur cu miere şi-l sperie pe sărac invocând diabetul,
destui săraci făcând coadă la farmacii pentru bolile inimii de amărăciune îmbolnăvite, gura
hrănindu-şi din ea ca din cancere, cu tebeceul ce nu-i lasă a respira, şi, peste toate, o mască
ce nu-i poate-ajuta cu nimica, oprind în gât vorba ce-ar cuvânta, bogatul baban, nici înțelept,
nici medic, nici altruist, ci… doar un nebun plin de bani, singur şi trist, ce jefuieşte viața celor
sărmani cu ochii întors de la dreptăți şi Scripturi, şi bogăția, şi sărăcia, zadaruri, cu viața ce
ai şi o am nu dintr-o-ntâmplare ci din taine nouă superioare, şi bun, şi rău, şi bogat, şi sărac,
un fiu al Său, în viața Lui invitat, pentr-un timp oarecare, bine determinat… chinul omului, de
om inventat, să îşi ducă crucea, de faptul de-a fi viu, speriat… în ziua judecății, nefolosind la
nimic bogăția şi nici sărăcia nimeni neprimind izbăvirea de moarte, ținându-se minte mânia
ce-ai declanşat-o în soarte vânzând sângele unei întregi generații după ce-ai împrăştiat țării
ăsteia vistieria, ținându-te minte şi glia, care ți-a numărat şi ți-a simțit paşii înspre trădare şi
spre vânzare-ndreptat, tot glia aceea ce te primeşte întrânsa în ziua pe care nu ai putința de
a o amâna, ea, marea finală a ta, când vei fi-ntrebat unde-ți e inima între nedreptăți, crime şi
jefuire, iertarea, singură formă de mântuire, atunci când ți se poate ierta… sufletul… oglinda
în care te vei reflecta-n veşnicie, ori aşa, ori aşa, din vrerea ta… bogatul şi săracul numai aici
să se-ntâlnească unul cu altul, un bogat cu suflet hain, ca o ploaie ce trânteşte la pământ tot
ce prinde în cale, să vezi cu timpul că-n holdele sale nici grâul pâinii nu se mai coace, nici un
cal nu mai nechează, nici pisica nu toarce, ci totul tace-n tăcere mormântală aşteptând să le
acopere-ntunecimea să-ngroape aurul şi argintul în întuneric, ele fără putere să țină loc la un
sfetnic, acuma, urât şezându-ți pe chip smerenia, tu, îmbuibatul ce-a urât tot săracul de când
ai dat mâna de te făcuşi frate cu dracu, să-ți poți apăra bogăția… pornirile netrebnice, o cale
folosită-mpotriva semenului tău, numai pentru că e sărac devenindu-i călău, măreț, învârtind
lumea pe degetul mic trăind pe picior mare ne-nvrednicit… lumea, niciodată a ta, cu toți banii
ce i-ai avea hoțind nimicul strâns peste ani de sărmani, jecmănindu-i rece şi arogant chiar şi
de ultimul sfanț datorat, datoria, numai în mințile tale, ce se gândesc mereu la furat… lumea
noastră ca o definiție la ceea ce suntem, om bogat, om sărac, lipsiți de orice virtute, omul ca
o fereastră pentru propriul suflet de unde-l vede ce face şi ce vorbeşte aude, el oglinda cu tot
ce pe om îl cuprinde, rai, sau infern… sufletul, infam, ori, nobil şi demn… om bogat, om sărac,
cu toții suntem la fel, cu păcate, dinaintea lui Dumnezeu, inima săracului, să poată fii dată şi
ea dracului cățălindu-se gudurită la porți unde nu-i primită ci doar folosită, şi-n omul bogat şi
în omul sărac fragmente din infern întrânşii reconstruite, dreptatea umană ca un cui înfipt cu
sila-ntr-o cruce de om, să stea prinsă de el când o duce …să n-o piardă la trecători …să nu fie
luată de ape prin vaduri, omul, prins de ea să treacă vâltori, chiar dacă s-ar îneca, bogat, sau
sărac, cu veleități peste lume de domn, căruia-i place porunca… cuvântători nebuni ce se vor
cu toții stăpâni peste ceva ce nu va fi a lor niciodată, chiar dacă omul pare o pradă cu uşorul
prădată de-alt om, ce-a recurs la minciuni… el, beteag, nutrind spre o nemurire beteagă, după
ce-a fost pe pământ precum o căpuşă ce-a supt sângele semenilor în lumea de el condusă cu
libertatea, o rană, cu iubirea de aproapele său, ca un vis, şi cu dreptatea, prigoană… la uşa ta
bătând vătăşeii iadului omenesc după un bir atribuit unor noi forme de sărăcie ce le-a gândit
bogatul smintit uitând că dreaptă-i dreptatea când pe toți ne ia moartea, toți, balanțe false şi
mincinoase, şi sărac şi bogat tot un drac, omul de astăzi un diavol emancipat, şi unul şi altul
la fel vinovat, unul manipulat, cel’lalt dresat, şi, nici unora nu le pasă că presară în jur răutăți
aduse din iad, iadul uman, noua lor casă într-un concern mondial congregat cu o condiție de
pucioasă azvâlită peste orice suflet curat… că …cine eşti tu…?! …cine sunt eu…?! … cu toții-n
palma lui Dumnezeu, un fiu al dumezeului tău… deci, cine-i bogatul şi cine-i împăratul… cine
este rob şi cine-i săracul, în lumea, care, nu e a noastră, primită cu împrumut pentru un timp
limitat, în care, cine e rău şî cine e bun…?! …viața fără rest în socoți să ți se adauge trăire, că,
cine sunt eu sau tu, care suntem şi da şi nu… un păduche sărac, ori, un păun tanțoş, tot una,
când se stinge lumina, nepăsător întunericul când te pretinzi vreo mărire, că şi-aşa cum eşti,
eşti tot răzvrătire, un cerșetor ce numai să ceri ți-aminteşti, lovind şi-n dumnezeire să ajungi
să primeşti… oamenii, lacomi din fire, cu foamea în gânduri bătute de vânturi… cu teamă de
sărăcie, şi cel sărac şi cel bogat, cu gândul la propriul sac… când, pe oameni, om, nu banii îi
fac, ei, şi drepți şi strâmbi, şi blânzi şi nemernici, şi satiri, şi cucernici, şi bufoni, şi ironici, toți
atâta bogăție în cronici, ca într-un snop strânsă, în care, fiecare bob, are propriul scop, viața,
clipa lui de noroc …ea, fără o secundă cu înşelare, cât eşti în ea pasăre cântătoare, ce cântă,
şi-apoi moare, făcând față vieții, ca oricare om bogat, om sărac …viața, o sperietoare pentru
propriul sac, pe care, aici îl laşi, ca pe celelalte… la plecare, sacul ocrotit cu atâta păcat, prea
greu de cărat, între saci de păcate…

STOIA LIDIA,
Timişoara,
or – octombrie – 2o21.

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: