Spală tu, ploaie…
Pe caldarâmul ud
de ploaia rece a toamnei,
pășesc cu gândul nud
printre frunzele mute
de anotimpuri bătute,
nu demult căzute.
Le aud foșnind
și strigătul lor de disperare,
pierdut în ecou,
îmi trezește gândul,
îmbrăcându-l
cu ale tale vorbe
rostite în noapte…
zbucium…
furtună…
clipele scrum…
pierdute ca frunzele-n drum.
Pășesc…
gând pribeag,
melancolic,
beteag,
aleargă ostenit,
picuri de ploaie
pe față îi simt,
spălându-mă alene
de-al meu frământ.
Spală tu, ploaie,
spală veșmânt
al hoinarului gând,
spală toate frunze,
spală caldarâm,
adu-mi pe buze
picuri de parfum,
dulci vorbe nerostite
din zările de fum,
să poată lega iar
două siluete
pe același drum.
Autor Maricica Miloievici
Redactor șef: Camelia Boț
