După treizeci de ani ~De Ștefan Olaru~
N-ai vrut să-ți pui machiaj absurd pe stemă,
Dar ai purtat silit pe umeri jaful.
Căci nu ți-ai scris pe frunte epitaful
Și n-ai crezut in ordinea supremă!
O, dulce și amară vâlvătaie,
Un vis frumos, speranța unei nații…
Din ce topor ți-au veștejit Carpații
Și-au smuls comoara lor din măruntaie?
Ești victima aceluiași clișeu
Cu rădăcina picurând din stâncă
Iar sângele din valea cea adâncă
Ți-e astăzi contopit cu Dumnezeu!
Și din mirajul umbrelor străine
Din amăgiri și vise care ard
Privești neputincios acum prin gard
Să-ți vezi copilul care nu mai vine!
N-ai vrut sa-ți pui machiaj străin pe stemă
Dar te-au vândut ai tăi cu bună știință
Fără rușine, fără conștiință
Câțiva arginți, aceeași anatemă!
Redactor coordonator: Florentina Savu
Redactor șef: Camelia Boț
