ÎNTRE AZI ȘI DEMULT
de Marian Florentin Ursu
Te ascult cel mai mult când tu taci și exiști,
Când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimiști,
Tu trăiești cel mai mult în prezentul ocult
Și mă cauți mereu între azi și demult
Pe aceleași alei sunt un biet menestrel,
Sunt o salvă de tun într-o piele de miel,
Nu mai sunt ca un om, nici copac nu mai sunt,
Sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt
Te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
Și te-mbraci cu finalul câmpiei de maci,
Nu mai știu nici ce ești, nu mai pot nici să mint,
Cât de mult te-am urât, cât de mult te-am iubit !
Sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin,
M-ai rugat să te mângâi pe coapse puțin
Și prin umbra înaltă-a pădurii de tei
Suntem trupuri de foc și ne pasc niște lei
Nu mai sunt ca un om și nici cal nu mai sunt,
Sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ,
Sunt o toacă de lut care bate tacit,
Dinspre minus nimic, înspre plus infinit
Redactor, coordonator Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 