Doina Moritz

Opresc…

Opresc sărutul florii ce se trece
De toamnă condamnată la uitare,
Întorc și-o albie să nu înece
Raiul dorit în zori, de fiecare.

Opresc mireasma vântului ce plânge,
Prin adiere sufletu-mi foșnește…
Pădurea tristă ramurile-și frânge,
Jelindu-și frunza ce o părăsește.

Opresc răbdarea, o fur din regrete,
O pun pe scoica de la țărm de vise,
Apoi o ard, petardă în sonete
Și-o risipesc în slovele nescrise.

Opresc și gândul, care tot greșește
Bătând mereu la porțile închise…
Stol de păsări prin tril mă izgonește
Din elegia stelelor ucise.

Opresc vrerea vestalelor trădate
Și ursitoarei îi răpesc din zile,
Le pun apoi în dorurile toate,
Le-ngemănez în mii și mii de file.

Opresc tăceri ascunse în perete…
„Pe mine mă zidesc, n-am altă Ană”!
Trecând prin focurile de regrete,
Se răvășește-amarul pe sub geană…

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: