Flori Cristea

ZID


Suntem astăzi cărămizi, fiecare în alt zid,
Partea noastră de iubire am lăsat-o la zidar,
Până când închide cerul cu-o mistrie de mortar,
Mă hrănesc cu amăgirea că am dreptul să decid.

Hotărâtă să mă rup, evadez constant în noapte,
Ca un somnambul trec drumul și mă pun in zidul tău,
Am lăsat să se întâmple, ne-am fost propriul călău,
Ca să ispășim păcatul, mai bătem mătănii, șapte.

Cum de am pierdut edenul ce ne-a găzduit o vreme
Și ne-ar fi ținut acolo, fără niciun fel de plată?
Cum de n-am văzut că zidul proiecta pe cer o pată
Și-am căzut în erezia unei crunte anateme?

Ți-aș mai scrie o scrisoare, dac-aș ști că mai trăiește
Vreun poștas pe lumea asta și aș pune-acolo-n plic,
Ca o lungă spovedanie, încercând să îți explic,
Cum de m-am lăsat zidită, și c-aș vrea să-ți vin, firește!

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: