ROZA DIN TOAMNĂ
Cândva-ntr-o toamnă ruginie,
Din frunze veştede, în rouă,
O roză roșie, târzie,
A răsărit sub Lună Nouă.
Vrăjit, din mantia de brumă,
Am resădit planta măiastră,
Să vegeteze-n nouă humă,
La cald, în a iubirii glastră.
Trandafiraşul mic și magic
A înflorit neîncetat,
Corola lui, profund și tainic,
Prin colorit m-a fermecat.
Apoi, căzut-au lin petale,
Florica-n elegiac veșmânt
S-a-ndepărtat tristuţ în zare
Plutind pe-adieri de vânt.
Te-aştept duios roza mea veche
În suflet să-ţi aduc alin,
Să-mi fii a inimii pereche,
Să umplem clipa cu senin.
Săruturi dulci și fermecate
Să-ndepărteze colbul gri,
Din ochii verzi lacrimi uscate,
Când vei sosi din sihăstrii.
Ai pribegit prea mult prin lume,
Pe căi de gheaţă, în neant,
Nisipul în clepsidră curge
Inevitabil şi constant.
Oprește-te confientă-n mine!
În sufletu-ţi prea desuet,
De multişor, ştii foarte bine,
Sălăşluieşte un poet.
Poeme sacre sau profane,
Catrene dulci, stih fermecat,
Păşesc prin tine diafane,
Călcând uşor şi delicat.
Pe cer o pasăre măiastră
Veghează zborul spre sublim,
E semn de aripă cerească,
Îndemn divin să ne iubim.
E Lună Nouă, iarăși toamnă,
Toate-s la fel, așa cum știi…
Reînflorește roza, doamnă !
Mai am un singur dor : Să-mi vii!
Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor Români. Filiala MUREȘ,
Uniunea Scriitorilor de Limbă Română – Moldova )
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 