Eu n-am vrut să fiu rege
Eu n-am vrut să fiu rege,
Cu sceptru și tiară,
Dar n-am putut alege
O viață mai ușoară.
Căci, la-mpărțirea vieții
Când așteptam cuminte,
Eu n-am văzut isteții
C-au luat-o înainte
Și, rupți de lăcomie,
Până să-mi vină rândul,
Mi-au mai lăsat și mie
Tristețea și cuvântul.
Chiar de atunci, din ele,
Am început a-mi drege,
În nopțile cu stele,
Veșmintele de rege,
Armura cea de zale
Și roib suflând fierbinte
Și mi-am mai dres o cale
Să ducă înainte.
Tristețea când, vreodată,
M-a cotropit haină,
S-au priceput, legată,
Cuvintele s-o țină.
I-au năvălit în pântec,
În sângele de fiară
Și au făcut-o cântec
Pe strune de vioară.
Și astfel de-mpletire
Avea să mă-nsoțească,
Cât va să se înșire
Povestea mea regească.
Acum pot înțelege
Că, prin singurătate,
E musai să fii rege,
Ca să o poți răzbate.
Redactor coordonator: Florentina Savu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 