
CUVÂNTUL MEU
Cuvântul meu, balsam să-ți fie
Ca o atingere fugară
O adiere răcoroasă
A unui vânt de primăvară
În fiecare slovă eu am pus
O picătură de iubire
Ți-aș dărui pământul tot
Pentru un gram de fericire…
Doar pentru tine eu am scris
Cuvinte calde, arzătoare
Să înțelegi misterul lor,
Atunci când sufletul te doare
De vei citi aceste rânduri
Vei înțelege că-mi lipsești
Cuvintele, oricât de multe ar fi
Nu pot să spună cât de mult iubești
Cuvântul meu, balsam să-ți fie
Pe sufletul tău obosit
O șoaptă, o aducere aminte
A tot ce-a fost și ai iubit…
Stefan Sitaru Din volumul FEMEIA DIN VIS.
Redactor șef: Camelia Boț