Cer mult?
Veluta Kalmar
Aș vrea,de nu-i mult,
să văd începutul
când El, Dumnezeu, din sân, poezia,
a luat-o în brațe, i-a dat cunoscutul
și suflând în lut și-a-mbrăcat bucuria.
Apoi mersu-albastru ca o-mbrățişare
de suflet și liniștea fără de ani
le-a pus în iertare-n genunchii
sub care
lumina cunună creația-n psalmi.
Se nasc poezii
când roua încalță
picioarele ierbii cu-alint
dimineața
iar darul iubirii în duh mă înalță
smerindu-mi privirea-n
amurg de speranță.
Cer mult
să-mi lipesc de tine o talpă,
să-nvăț să pășesc ca și tine Poet?
Căci umbra pe mine,
curând va să cadă
de nu lași din tine , pe mine un semn.
Un semn ghemuit precum o mireasmă
să şchioapete-n mine-a tăciune
nears,
să plâng când mă cerni
cu lumina întoarsă-n
poemul de-atunci…netrezit
de-al meu glas.
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 