Dialoguri poetice-exercițiu literar

16 noiembrie 2021

Horă poetică 
Autori: Ionel Arădoaie, Marilena Răghinaru, Zenovia Priboi, Florentina Savu, Daniela Moldovan, Ioana Conduraru, Aglăiță Lia Timofte, Elena Mititelu, Mihaela Avram

Cântec
(prelucrare populară)
Autor:
Ionel Arădoaie

Măi Ileană, măi Ileană,
Copiliță Cosânzeană
Cu trup ca de Sânziană,
Nu mai pun geană pe geană,
De când te văzui la horă
Maica mi te vrea de noră.
Că ești 'naltă și frumoasă,
Despletită și sfioasă,
Știi purta piatra de coasă
Și la joc te știi-nvârtită,
Ca după soare gătită.
Mi-ai luat inima și somnul,
Lunii-n brațe îi țin cornul
Și mă rog mereu la Domnul
Să ieși seara, la fântână,
Că să mi te prind de mână.
Să te iau în brațe, așa,
Să te fur dacă ai vrea
Și să fii mireasa mea,
Să îmi alini sufletul,
Cu voie de la Sfântul.

Măi Ioane, Ionele
Autor: Marilena Răghinaru

Măi Ioane, Ionele,
Mi-ai pus inima-n zăbrele
Că de mine ai uitat
Iar la horă ai jucat
Cu Ileana, bat-o vina,
Că dansa ca balerina!
Nu mai sunt a ta Mărie,
Cea promisă de soție
Mamei tale să-i fiu noră,
Fratelui tău să-i fiu soră?
Plâng mâhnită de rușine
Și să mă omor îmi vine
Că-ți luă Ileana ochii
Cu-ale ei scurtuțe rochii,
Cu-al ei păr de abanos,
Cu-al ei glas un pic mieros.
Iar acum ți-e tare dragă
Cum, Doamne, să nu te-atragă?
Și cum să nu-ți ieși din fire
Că-i înaltă și subțire,
C-are păr cârlionțat
Și te vrea să-i fii bărbat.
Eu nu sunt ca ea, frumoasă
Și nu mă mai vrei mireasă.
Nu-s bogată ca Ileana,
Minunata Cosânzeana!
Ea te-a purtat printre aștri
Ca să uiți de ochi albaștri,
Te-a fermecat cum a vrut
Să-ți dorești al ei sărut.
Faceți, dară, nuntă mare,
Gătiți-vă-n sărbătoare!
Voi păstra al tău inel,
Dar nu vă blestem defel.
M-oi ruga la Dumnezeu
Să fii fericit mereu,
Bine să îți dăruiască,
Ileana să te iubească,
Dar să-mi trimită și mie
Om bun, să îi fiu soție,
Să nuntim ca într-un vis
Și să uit ce mi-ai promis.

Tu... Mărie, Mărioară
Autor: Zenovia Priboi

Tu... Mărie, Mărioară,
ca și mine ești fecioară,
și ne prăpădim la fel,
după-același Ionel...
Eu sunt brună și sfioasă,
merg la horă și la coasă
cu același drag și spor,
seara mai doinesc de dor...
Căci Ionel, bată-l norocul,
mi-a aprins în suflet focul!
Ba mă ia și ba mă lasă,
îmi spune că sunt frumoasă,
că ar vrea să-i fiu soție...
Asta îți spune și ție?
Ți-a dat și ție inel?
Nu știu dacă Ionel
vrea ceva cu-adevărat!
Cum să îl iau de bărbat?!
Hai Mărie, Mărioară,
să ne întâlnim pe seară
când luna pe cer răsare,
să-i punem o întrebare!
„Spune dragă Ionică,
spune-acuma fără frică
care să-ți fie soția,
Ilenuța, sau Măria?
Ce preferi, hai... poți să spui,
ochii-albaștri, sau căprui?
Nu zâmbi, că nu-i de șagă,
care îți este mai dragă?”
Răspunsul de-l vom avea,
Ionel se va-nsura...

Ionică, Ionele,
Autor: Florentina Savu

Ionică, Ionele,
Mi-ai promis cercei, mărgele
Dar bag seama c-ai uitat
Ori la alta azi le-ai dat?
Știu că ești zurliu din fire
Și că nu o să-mi fii mire.
Altele te-atrag, băiete
Și frumoase, și cochete!
Eu sunt ștearsă și săracă,
Cine oare să mă placă?
Zenovia lui Priboi
Și-a băgat coada-ntre noi...
Îndat' la ea ai alergat
Și pe mine m-ai uitat!
Te du, dragă Ionică
Să fii fericit, adică!
Îți doresc să fii, pe bune,
Cel mai fericit din lume
Căci mărgele și cercei
Nu sunt pentru ochii mei!
Dă-i Zenoviei cadouri,
Chiar și de aur lingouri,
Eu mă mulțumesc c-o floare:
"Nu-mă-uita", frățioare!

Ioane, Ioane,
Autor: Daniela Moldovan

-De-ai ști Ioane cât de mult
Mi-e drag glasul să-ți ascult
Ai sta seara în pridvor
Să îmi cânți de drag și dor.
Spune-mi Ioane de-ai să vii
La răscruci, în podgorii?
Vino să te țin de mână
Seara când e lună plină!
-Aș veni seară de seară
Dar Ileana mi-e mai dragă,
E frumoasă, nu-i săracă
Și a început să-mi placă.
Mă tot duc să-i cer guriță
Și-o strig seara la portiță.
Mai ferit de trecători
O aștept până în zori.
-Du-te Ioane, drumu- i bun
C-apoi vin să te "cunun" !
Cu trei flori de nota zece
Poate dragostea ți-a trece.
Să n-ai tihnă când te culci
Că mi-ai făcut ochii dulci,
Să n-ai tihnă, nici odihnă,
Dorul meu să te ajungă.
...........
De la noi, al trei-lea sat
S-a dus Ioane, la-nsurat,
Crezând că-și va face casă
Cu Ileana lui frumoasă.
Dar acasă s-a înturnat
Numai când s-a ' ntunecat.
Necăjit și supărat
Ca un câine-abandonat.

Măi Ioane, Ionele
Autor: Ioana Conduraru

Măi Ioane, Ionele,
Ți-ai pus la poartă surcele,
Când vin, să nu trec de ele!
Ce păcat, vai, ce păcat
C-aseară umlai prin sat,
Tot strigând că n-ai să uiți
Ai mei ochi gingași și dulci!
Dară văd, umbli aiurea
Colindând plângând pădurea,
După Floarea lui Arvinte
Zicând că te-a scos din minte.
Voi pune lacăt la poartă
Să vezi că nu e de șagă,
Când vei vrea din nou să vii,
Să-mi ceri buze rumenii
Că iubirea nu-i o joacă
Dorind fiecare fată!
E un sentiment divin
Într-un fir de rozmarin!

Ileană, ia bine seama!
Autor: Aglăița Lia Timofte

Ileană ia bine seama
Ca să nu te simtă mama
Mama ta ,nu mama mea
Că ea de noră te-ar vrea,
La a ta nu-i sunt pe plac,
Că eu sunt băiat sărac.
Ileană,vino-n grădină
Noaptea când îi luna plină
Ți-oi da un buchet de flori,
Te-oi prinde de subsuori
Ți-oi da și câțiva bujori
Te-oi pupa pe obrăjori.
Sunt sărac dar sunt bogat
Că am sufletul curat
Ai încredere în mine
N-asculta ce spune-o lume
Eu am inima frumoasă
Și te vreau să-mi fii mireasă.
Eu pe tine te-am văzut
Și pe gânduri am căzut
Noaptea nu dorm,nu am pace
De-ai fi tu bine m-aș face.
Vino iute în cărare
Să-mi dai dulce sărutare.
Să te mângâi printre plete
Parfumul tău să mă-mbete
Să-ți mângâi ușor ai tăi sâni
Să respir cu ai tăi plămâni
În ochi lung să te privesc
Că de nu mă-mbolnăvesc.

Lasă, că ți-arăt eu ție!
Autor: Elena Mititelu

N-am știut că intram și eu în horă...
ca să-l scutur pe Ion,
să mă-audă și în somn,
să știe și să-nțeleagă,
că mi-e inima beteagă,
de când pe la poartă-mi vine,
mințind că-i e drag de mine,
că vrea să mă ia acasă,
cu nuntă, să-i fiu mireasă...
iar acum ce-am auzit,
văd că nu mă mai mărit,
cele două au intrat,
și dragostea ne-au stricat,
Ionel ți-arăt eu ție,
și Ileană și Marie!

Vai, Ionele!
Autor: Mihaela Avram

Vai, Ionele ce să zic:
Grea viață îți mai prezic!
Nu sunt eu o ursitoare
Dar prea fugi din floare-n floare!

Coordonator: Mihaela Avram

Redactor sef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: