Scrisoare
de Petre (Poștașu’) Vătuiu
N-ai mai venit de multă vreme,
M-ai fi uitat, de bună seamă,
Și sufletul a prins a geme
De deznădejde și de teamă.
Eu niciodată nu iubisem
Pe cineva atât de tare,
Să plâng și-aievea și în vise.
Nici n-am știut că dorul doare!
Și-atunci ți-am scris pe primăvară,
Să vii că îmi e dor de tine,
Că sufletul a prins să doară
Și inimioara să suspine…
Priveam salcâmii de pe vale,
Se-nzăpeziseră de floare,
Iar eu mă înecam, de jale,
În lacrimi de mărgăritare.
Nu mi-ai răspuns și înc-odată
Ți-am scris când înflorise teiul,
S-adormi sub umbra-nmiresmată,
Cum îți făcuseşi obiceiul.
Tăcere, doar atât, tăcere!
Trecuse primăvara toată
Și totuși…mai avea să spere
O inimă nevindecată.
Așa că nopțile de vară
Am plâns cu gândurile mele,
Răpus de-a dorului povară
Sub clar de lună și de stele.
Târziu, îmi scrii și tu scrisoare,
Cuvinte reci și-așa puține…,
Că-i drumul greu, că e ninsoare,
Că vremea rea, în loc, te ține.
Degeaba-mi spui că ești departe,
Că-i iarna grea și că tot ninge,
Căci nu troianul ne desparte
Ci dragostea…care se stinge!
Redactor coordonator: Florentina Savu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 