Gheorghe Avram

Trăim speranţa

Dreptate neînfricată din veac, te rog, încet coboară
Să ne fereşti tu, neamul, de oameni răi şi de ocară.
Să nu mai plece-n pribegie copiii tineri şi părinţi
Departe de strămoşii lor, ce-n dragoste de ţară
Cu lacrimi şi sânge au udat acest pământ de sfinţi.

Nu vreau să-nşirui faptele: cum gloatele române
Au pus pe fugă-n lupte sângeroase liftele păgâne.
Poeţii patrioţi, cu drag, i-au proslăvit în versuri,
Ca cei mai devotaţi români ce-n ţară vor rămâne
Să nu slujească jeguri, bestii şi hoţi şi interesuri,

Sau pe tâlharii mici şi mari, cu nume de bastarzi,
Ce-nfulecă bucate, din halca ţării, ca patriotarzi.
Să ştie, să aleagă neghina din grâul cel curat,
Să-i dea deoparte pe-acei mişei de lozincarzi,
Ce-n suflet, cu minciuni, necaz ne-au strecurat.

Să ştie politrucii ascunşi sub măşti de derbedei,
Că-n temniţi vor sfârşi, cu fundul în ţepe de ardei,
Chiar dacă disperarea încet ne-a împins în şanţuri…
Trăim speranţa, cum şi stejarul ia puterea ghindei,
Din neam să-apară un Om, ca să îi pună-n lanţuri.

GHEORGHE AVRAM, S. d., 26-11-2021, 88.

Redactor șef: Camelia Boț