Totuși iarnă
E tot mai cruntă iarna fără tine,
E noaptea tot mai lungă și mai grea,
Pe cerul cu sclipiri diamantine
Se stinge, sub nămeți, ultima stea.
Se sparge luna-n cioburi de lumină,
Se pierde în pustiul înghețat,
Se umple asfințitul de rugină
Și ninge furibund, neîncetat.
Îmi scârțâie omătul sub picioare
Şi gerul îmi pătrunde pân’ la os,
Dispar în zare stele căzătoare
Iar eu mă mint că-i bine și frumos.
Cuvintele îngheață nerostite,
Sub gene lacrimile-au înghețat,
S-au prefăcut în albe stalactite
Tot încercând să spele un păcat.
Mă doare iarna asta fără margini,
Mă doare și mai rău absența ta,
În minte mi se plăsmuiesc imagini,
Mă poartă pașii la ferestra ta.
Mă doare iarna asta fără rost,
Mi-e sufletul o-ntindere de gheață,
Vreau să îmi fac în tine adăpost
Și să rămân acolo-ntreaga viață.
Cătălin Iancu
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 