Când nu îmi ești…
Violetta Petre
Când nu îmi ești, mai moare o simfonie-albastră, pe clape de piane ce șchioapătă-n diezi
Și mi te-aduc, iubite, în amintirea noastră, ca să te cânt pe note și-n note să mă vezi,
Ca pe o nostalgie din zborul alb de fluturi ce își acceptă clipa de efemer extaz,
Așa cum dinspre tine, valsează absoluturi, când evadezi în mine prin ziduri de-Alcatraz…
Când nu îmi ești, tăcerea își țipă neputința de-a glăsui chemare și o aud doar eu;
N-ajunge pân’ la tine și grea ne e sentința de-a nu avea Cuvântul lăsat de Dumnezeu…
Când nu îmi ești, iubirea îmi pare o himeră, ce-și flutură iluzii prin universuri reci,
Pe unde găuri negre, alimentând confuzii, te-ademenesc demonic, când înspre mine pleci…
Când nu îmi ești, poeme se zbat pe verticală, însângerând pământul cu iambi și cu trohei
Ce șchiopătează-agonic pe margini de vocală încarcerată-n marea din ochii-albaștri-ai mei…
Când nu îmi ești, se-ncuibă-n secunde-adinamia și-un anotimp acromic mă-mbracă-n incolor,
Nu mai exist, iubite, m-apasă acalmia bemolilor sihaștri ostracizați de dor…
Când nu îmi ești, mai pleacă un cer înspre-nceputuri și stele cad ilogic, stupid de jos în sus,
Arhanghelii-și îngroapă în așternut de luturi remediul pribegiei din sânge de Iisus…
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 