Laurențiu Cristian Gherase

De-aș fi nemuritor…

De-aș fi nemuritor, o mie de-ani aș plânge,
Să văd cât pot să ducă ochii-mi pământii,
Din clipe adunate pe-o lacrimă ce curge,
S-aștept deșertăciunea celorlalte mii.

De-aș fi nemuritor, o mie de-ani aș duce,
Patimile lumii pe propria-mi coloană,
Să nu mai văd tristețe pe fețe ce străluce,
Sub neguri amețite pe-aceeași, grea, icoană.

De-aș fi nemuritor o mie de-ani aș merge,
Să plimb câte un zâmbet pe fețe întristate,
Să caut ape line pe care să alerge,
Duioasele surâsuri, prin neguri, exilate.

De-aș fi nemuritor, mi-aș plânge nemurirea,
Cernând în sita bolții neghinele de lacrimi,
Să-ndrept lumina-i frântă, curbând în mine firea,
De-a fi nemuritorul… blestemurilor patimi…

O mie de-ani aș curge de-aș fi nemuritor,
Rupând în cale bolta pășunilor regești,
O mie de-ani aș plânge… rugându-mă să mor,
Să-nvăț a fi un zâmbet… curtat de mări cerești.

Tu stai și rabzi pământul cât el te-a mai răbda…
Crezând că tot ce mișcă, acum îți aparține,
Dar inima-ți naivă de mult e o marda,
Zăcută pe mormântul ce-n brațele-i te ține.

Gherase Laurențiu Cristian

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: