Iubito, ninge!
de Petre Poștașu’
Iubito, ninge, ninge cu nesaț
De parcă altă iarnă n-ar mai fi!
Se-apleacă arborii de-ngreunați
Și lupii umblă-n haită prin câmpii.
De câtă vreme ninge numai știu
Sau dacă se va mai opri cândva;
S-au adâncit în albul de pustiu
Speranțele si tinerețea mea.
E totul alb și drumu-i troienit,
De-atâta alb atâtea vise mor,
Dar sub acest argint nețărmurit
Mai pâlpâie o flacără de dor…
Mai răscoleşte câte-un gând amar
Aceste clipe triste și pustii
Căci prin zăpada fără de hotar,
Iubirea mea nu știe a muri.
Zadarnic ninge până-n vârf de crâng,
Un dor mă poartă sus, peste zăpezi,
O inimă te cere și te plâng
Doi ochi, pe care tu n-ai vrut să-i vezi!
Și m-aş zvârli prin haita cea de lupi,
S-ajung la tine, dorul să mi-l stingi,
Chiar dac-aș ști că colții lor în trup
M-ar scrijeli, mi-ar face răni adânci!
Dar m-ar ucide gândul că n-ai fi
Și c-aş găsi acolo doar pustiu.
Și-atunci, că-s mort, tu nici măcar n-ai ști,
Cum nu știi astăzi dacă mai sunt viu!
Iubito, ninge și am să rămân,
Până mai arde flacăra în piept,
Aici, pe albul de pustiu stăpân,
Să număr zile și să te aștept!
Redactor: Mihaela Avram
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 