SUNTEM PUNCTE TRECĂTOARE
Iată! Orizontu-n zare
este-o linie finită.
Totuși cum să fie oare?
Este totuși infinită.
E frumoasă bat-o focul!
Parc-ar fi o fată mare…
însă știm că e Pământul
ce se termină în zare.
Nu-i nici una, nu-i nici alta,
e-o iluzie pierdută,
ochiul doar atât percepe
că e mic și are ploape.
Ce suntem în realitate?
Niște puncte percepute,
iar cu cât plecăm în zare
iute corpul ne dispare.
Suntem puncte trecătoare
ca atomii în mișcare,
dar avem multă gândire,
ce ne-aduce nemurire.
Iată! Soarele apare
ca un foc ivit din mare,
un vapor cu prora, care,
se mărește prin mișcare.
Orizontul fuge, vine,
tot mișcându-se spre mine,
îmi arată clar, firește,
cum e aici, și nu pe Marte.
E frumos, și când apune,
Soarele ce vrea a spune?
-Vezi că mâine dimineață
mă arat din nou la față.
Voi veni pe dinspre spate,
după ce mai trec o noapte,
și mă-ntreb când voi apune…
străluci-voi iar și mâine?
Iată orizontul care
ne-arată la fiecare,
că-i o linie infinită,
dar sfârșită pentr-o țintă.
Redactor: Mihaela Avram
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 