Gabi Marin

Ecoul tăcerii

Nu-ți plânge tu iubire a gândurilor vrere
Ce-nnobilează ființa în calde emisfere
De dincolo de zarea în care simți furtună,
Spre cerul ce-l străbați, strângându-mă de mână.

Te știu de-o veșnicie în clipe ce se-adună
A căror împletire fac stelelor cunună
Iar ale inimii-ți bătăi ce-mi tot străbate zarea,
Renasc stele în roi simțind blândă-ți chemarea.

Speranța vieții mele nu-mi e nemărginirea
A cărei veșnicie să-mi fie împlinirea,
Ci TU, o viață simplă cu dulcele-i trăiri
Lansând spre cerul nopții, focoase-ți amintiri.

Te știu mai altfel de cum ești, de cum te ști,
Îți știu singurătatea, râsul, pofta de-a fi
În tot ce-i vieții drag, speranțe, dulci împliniri
Și amplă răzvrătire-n căutare de iubiri…

Tu simți cu totul altfel esența ta divină,
Chiar dacă-i comprimată trăirile-și combină
În gânduri, fapte, ceasuri spre a fi oferite
Eternității ș-apoi, decenței înnăscute.

Aș fi vrut să te sărut așa cum face ploaia
Pe buzele-ți molcom făr-a-ți stinge văpaia,
Să-ți simt înduioșarea ce lacrimi nu-și va plânge,
Să-ți simt îmbrățișarea ce delicat, ne strânge!

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: