DOINĂ
De la grâu până la țest
Toate mi s-au dus la Est,
Doar icoane n-au murit
Între noi și Răsărit.
De la țest, pe glie-n sus
Toți suiră spre Apus…
Mi se-ntorc ca soarele
Când îi doare doarele.
Eu rămân și tot asud,
Dunărind lacrămi la sud,
Paserile-mi călătoare
Către ceriu suitoare.
Că la nord cât plânsu-mi-s-a
Plină mi-i de lacrămi Tisa,
De și-a-ntors plânsu-n puhoaie
Miazănoaptea cea strigoaie.
Glia mea croită-n cruce,
Plină de cărări năuce,
Scrise-n palma-ți, răni adânci,
Pântece secat de prunci,
Ce-ți pleci fruntea în țărână?
Ce-ți uiți ciutura-n fântână?
Ce cauți cântece de cuci
În pădurile de cruci?
Ești ca fata cea frumoasă
Fugită noaptea de-acasă
Cu salba și ibovnicul,
Cununată cu nimicul.
Face-mi-te-ai lan de grâu
Cu cicoarea pân’ la brâu,
Cu maci clocotind în sânge,
Frânge-mi-te-ai pâine, frânge,
Pâine-n țest pentru copii,
Luminând din miazăzi,
Țest de lut, păstrând în vatră
Foc din soare și din piatră!
Nu căta la miazănoapte
Că nici stelele nu-s coapte
Sus pe vatra ceriului
La stâna Oieriului!
GEORGETA RADA
29 aprilie 2022
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 