Irimia-Lucian David

GENEZĂ
Autor: Irimia-Lucian David

Din floarea plină de parfum
Și cu petale multe colorate,
Care zăcea acolo lângă drum
Și se uita cu jind la celelalte,

Un călător milos și priceput
Dorind să-i facă-un bine,
Un mic boboc, el i-a luat,
Apoi, l-a altoit în mine .

Și a crescut ca în povești,
Chiar într-un an, cât nouă,
Așa se-ntâmplă când iubești
Și o stropești cu rouă.

Cu roua lacrimilor tale
Ce-apar în zori de zi,
Căzută-n nopți pline de jale
Și-n zile lungi, pustii.

Aștepți ca razele de Soare
S-apară după câte-un nor,
Mai ai și tu puțin răbdare,
Căci știi să scrii, dar nu-i ușor !

De-acum apar și rândunele,
Se-ntorc la cuibul părăsit,
Din care odat’ plecat-au ele
Dar tot bun l-au găsit !

Vin berzele cu prunci în cioc,
Purtați în mii de coșulețe,
Copii născuți fără noroc,
Plămadă din iubiri…răzlețe.

Dar toți sunt a Lui Dumnezeu,
O carne, ce din lut
A fost creeată și mereu
Se-ntorc spre început !

Căci multe taine încă sunt
Ce o să apară odată la lumină,
Dar sunt închise ca în mormânt,
De-un jurământ și-o dragoste virgină !

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: