Aurora morțiiDe
Mirel Surugiu Rotaru
Cum zace jefuită de tronuri şi de stea,
De tot ce-a fost într-însa mărire înnăscută,
Satan se mai abate şi urcă de sărută
Cumplita frumusețe ce putrezește-n ea.
Icoana lumii zace între zădărnicii,
Trec îngerii pe-alături, dar unul nu se pleacă,
Şi nimeni nu mai ştie că pulberea săracă
A fost moștenitoarea bătrânei veșnicii.
La temelia lumii minunea doarme încă,
Mereu mă-ncercuieşte un orizont de dor,
Pe-un fraged țărm de sunet apăs o umbră-adâncă,
Văd AURORA MORȚII pe-un munte viitor.
Trec veacurile cete cu frunțile în tihnă,
Rămâne-n mâini viața ca zdrențe de tristețe,
Cât nu vom smulge vremea din noi cu rădăcină,
Nu este mântuire decât prin frumusețe.
Redactor: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 