Mirel Surugiu Rotaru

Aurora morțiiDe

Mirel Surugiu Rotaru

Cum zace jefuită de tronuri şi de stea,
De tot ce-a fost într-însa mărire înnăscută,
Satan se mai abate şi urcă de sărută
Cumplita frumusețe ce putrezește-n ea.

Icoana lumii zace între zădărnicii,
Trec îngerii pe-alături, dar unul nu se pleacă,
Şi nimeni nu mai ştie că pulberea săracă
A fost moștenitoarea bătrânei veșnicii.

La temelia lumii minunea doarme încă,
Mereu mă-ncercuieşte un orizont de dor,
Pe-un fraged țărm de sunet apăs o umbră-adâncă,
Văd AURORA MORȚII pe-un munte viitor.

Trec veacurile cete cu frunțile în tihnă,
Rămâne-n mâini viața ca zdrențe de tristețe,
Cât nu vom smulge vremea din noi cu rădăcină,
Nu este mântuire decât prin frumusețe.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: