Lorica Mihailă

Litanie

 
Un suflet trist, un legământ,
o lacrimă ce astăzi doare,
ce poate fi acum mai sfânt
decât să mai miroși o floare?
   Un prieten drag, o mângâiere,
o vorbă ce-o aștepți în prag,
ce poate fi o-reînviere
a omului de mult pribeag.
   Un cânt de pasăre măiastră
în dimineața cu mult soare,
un crin ce mi-a-nflorit în glastră,
e tot ce-acum mai au valoare.
   Tu cine ești, eu cine sunt?
de ce mi-ai răsărit în cale?
aș vrea din nou să pot să uit
deși, mi-s nopțile prea goale.
   Privesc la cer, e-acum senin
și nu sunt semne de furtună,
o să accept al meu destin,
cine-ar putea să se opună?

    Lorica Mihăilă
     05 06 22
Pictură Stamate Vasilica

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: