Maria Poiană

Dă-mi o scară, inimioară, să ajung până la nori
(din volumul în lucru LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Trec sfioși, plutind alene, mai la deal de casa mea,
Vreo trei nori ducând în palme, nouă pui de rândunea.
,, Dă-mi o scară, inimioară, să ajung până la nori!
Să le duc o plăpumioară celor nouă puișori.

Le-o fi rece când or trece peste vârf de munți înalți.
Ia lumina mea din suflet să-i îmbraci și să-i încalți.”
,,Nu li-e frig și nu li-e foame, of, sărmane puișor…
Doar că nu mai știu de-o vreme unde este mama lor.”

Se făcuse-a noapte bună, într-o seară mai cu lună.
Puișorii adormiră. Mama, fără să le spună,
Prea vrăjită de sclipirea stelelor de peruzea,
S-a gândit să le aducă fiecărui câte-o stea.

Și-a zburat cum zboară gândul, spre înaltul cerului,
Să le pună stele-n drumul vieții, celor nouă pui.
Însă, n-a știut sărmana că, s-ajungă-acolo sus,
Orice mamă are-n zboru-i, aripi numai pentru dus.

Mamele ajunse-n ceruri, aripi n-au. Dar au putere,
Să trimită prin lumină, multă, multă mângâiere.
Cât de înstelat e cerul…!! Câte mame-s sus, la stele…!!
Însă, cea mai luminoasă, este steaua maicii mele.

maria poiană 24 mai 2022

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: