
VEGHERE
de Marian Florentin Ursu
- Eu mă sprijineam într-un cot
şi-ţi priveam somnul
cotropitor
iar visele tale surâdeau
în legănarea nopţii
apoi gândurile mele
au început
să se împotrivească
trecerii clipelor
Eu stam
rezemat de respirarea ta
şi îţi priveam somnul
stelar
iar visele tale parcă
se bucurau că te-ai lăsat
învinsă
Tu dormeai
lipită de sărutul meu
atemporal
iar eu îţi vegheam
sângele clocotind
să nu se rănească
vreodată
în marginea ascuţită
a uitării
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț