Petronela Mocanu

PE MARGINE DE TIMP

Când de pe cer am vrut să te răpesc,
Ca steaua mea tu să fii pe vecie
S-a-‘ntunecat întreaga zare
Și-ai dispărut din galaxie

Când luna strălucea feeric
Am vrut să-mi fii lumină- n gând
Dar până să ajung la raze
S-au stins cu toate rând pe rând

Din nemurirea munților măreți
Te-am vrut la braț ca pe povață
Furtuna ce s-a năpustit de nicăieri
A omorât orice speranță

Din liniștea de codru verde
Ca infinit la sân am vrut să te sădesc
Dar gându-mi i deveni povară
De frigul și inghețul sec

Din stropi de ploaie ce dansau
În pumni am vrut să te adun ca pe iubire
Dar parcă luase foc pământul
Când m-am apropiat mai bine

Din toate-am vrut să te culeg câte puțin
Și să te-ascund în suflet pe vecie
Dar când aproape să te-ating
Te prăpădeai nimeni nu știe

Petronela Mocanu ✍

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: