PE MARGINE DE TIMP
Când de pe cer am vrut să te răpesc,
Ca steaua mea tu să fii pe vecie
S-a-‘ntunecat întreaga zare
Și-ai dispărut din galaxie
Când luna strălucea feeric
Am vrut să-mi fii lumină- n gând
Dar până să ajung la raze
S-au stins cu toate rând pe rând
Din nemurirea munților măreți
Te-am vrut la braț ca pe povață
Furtuna ce s-a năpustit de nicăieri
A omorât orice speranță
Din liniștea de codru verde
Ca infinit la sân am vrut să te sădesc
Dar gându-mi i deveni povară
De frigul și inghețul sec
Din stropi de ploaie ce dansau
În pumni am vrut să te adun ca pe iubire
Dar parcă luase foc pământul
Când m-am apropiat mai bine
Din toate-am vrut să te culeg câte puțin
Și să te-ascund în suflet pe vecie
Dar când aproape să te-ating
Te prăpădeai nimeni nu știe
Petronela Mocanu ✍
Redactor: Mihaela Avram
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 