~omul este ca o caramida : arzandu-se, el devine mai puternic ~
– Bernard Shaw –
CANTECUL NIMANUI
Aveai cuvinte așa frumoase
și eu credeam că mi le spui doar mie…
le ascundeam cu grijă-n gând, ce coase
acuma dorul, pe un biet petic de hârtie.
Nădăjduiam, să vină înserarea iute,
să stau sub frunza așteptării-nfiorate
să pot, să te visez-o floare rară-n munte
adusă dinspre sud, de valuri sacadate.
pe treptele iubirii noastre, se- asterne depărtarea.
Dansam desculți prin valurile vieții,
dar fiecare pas greșit, îl fura marea….
lăsând pe țărm, doar vălul vieții!
Vom fi doar doua stele-ndepărtate.
cândva ziceai, că sunt ale ORICUI….
dar marea se arunca-n valuri lăcrimate
și cântă mai departe, un cânt al ….NIMĂNUI!
Redactor: Viorel Poenaru
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 