
TU ÎMI ERAI VIO STERIAN
Tu …
îmi erai
zbenguiala de fluturi
în luna mai
picătura de viață
prelinsă pe buze
cu-aromă
de vin
o hoardă de vârcolaci
ce-mi migrau prin vene
fiorii de gheață
și-n palme …
te-alintau plăcerile-n
ecou de suspin,
roua dorului
tresărită în maci
picături de ploi
adunate-n năframe
așchii în piele
rupte din noi
o boare de vânt caldă
pe-un picior de plai …
… tu-mi erai.
Redactor: Mihaela Avram
Redactor șef: Camelia Boț