
Păsări măiastre
Păsări măiastre
în vârful de ac,
În miez de noapte
se cos și tac…
Își plâng păcate
și veri fără ploi,
Se-ntorc fără vlagă
s-adoarmă în noi.
Semnale primesc
din vremuri străvechi,
Când purtam ie
și cireșe-n urechi,
Când scoarțe țesute
de mâini istovite,
Înveleau patimi
și trupuri trudite.
Perdelele gem
prăfuite de timp
Zărind o fereastră
spre alt anotimp.
Așteaptă-mpietrite
uși să deschidă,
Infinitul în palme
să îl cuprindă.
Versuri și pictură Liliana Răcătău
23 iulie 2022
Comori-Acryl pe pânză, 40/50cm, Disponibil

Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț