Ce șubredă-i iubirea…
Când înserarea toarce ostenită,
Clipa se scaldă-n ploi de nepăsare,
Apoi, îşi şterge-o lacrimă umbrită
De viscolul ce-a cotropit altare.
O Cătălină tristă, în cosițe
Își prinde străluciri de castelană…
Doi nori flămânzi adună din altițe
Tăcerile şi le ascund în strană.
Păstor peste ruinele iubirii,
Luceafărul de miazăzi valsează,
Opaițe aprinde când zefirii,
Pe coama timpului, zori noi, vânează.
Luna îmi cerne-o lacrimă pe mână
Și trece despletită mai departe,
Alege doar o zi din săptămână
Când astrelor, lumina le-o împarte.
Ce şubredă-i iubirea ce ne leagă!
Doar scârțâitul unei corzi stricate
O ține în balans… Pe-o stea pribeagă,
Se năruie un munte de păcate.
Doi pași se-ndepărtează de răscruce,
La schitul vechi uitarea e regină
Și istovită-n nopți de veghe duce
Visul rebel și-ncărunțit de vină.
Doina Moritz
15 ianuarie 2022
Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 