Dragoș Radu

Suflet de câine

De ce am o viață de câine
Când eu visez la una de lup
Mă hrănesc jupânii cu pâine
Dar din trupuri eu vreau ca să rup

Sunt sătul de lătrat la clădiri
Să mă gudur precum o potaie
Să-i văd cum se-nfoaie la știri
Și-mi fac vânt din mici evantaie

Cum se bat pe un os ce-i al meu
Ciupiți de păduchii de firmă
Dumnezeu a plecat în turneu
Schiopătează lumea infirmă

Vreau să urlu și eu la lună
Vreau haită nu lesă și lanțuri
Visez c-o să mușc din minciună
Să ies din jilavele șanțuri

Mă arde asfaltul pe labe
Simt iadul voi sunteți stăpânii
Alerg prin oraș de cocioabe
Din prispe mă cheamă bătrânii

Cu ochii lor umezi mă-mbie
Trăiesc ca și mine din milă
Ai morții sunt sclavi în robie
Și din guri le curge doar silă.

Dragos Radu
Dublin 2023

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: