Din dor de EMINESCU
(din volumul în lucru, LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Când m-atingi din mila-ți sfântă cu-al cerescului condei,
Dintr-o dată-n încăpere simt parfum de flori de tei.
Și rămân pierdută-n gânduri, tot cu ochii pe fereastră.
Gândul către tine fuge: ,,Floare-albastră, floare-albastră”…
Un suspin, cât o mirare mă trezeste din visare,
Și-ți văd mâna care scrie pe-ndelete o scrisoare.
Iar din literele sale oaste mare se adună,
,,Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună”.
Ce magie! Văd aievea cum din litere înnozi,
Oști conduse-n luptă doar de brațe tari de voievozi.
Cad smerită în genunchi, și nu pot nimic să-ngân.
Că din versu-ți se-ntrupează însuși Mircea Cel Bătrân.
,, Rămâneți în umbră sfântă, Basarabi si voi Mușatini
Descălecători de țară, dătători de legi și datini”…
Crud e-ndemnul . Și prea doare c-ai știut ce vrei să spui.
Nici atunci n-a fost… Nici astăzi vremea deșteptării nu-i.
Lungă-i calea pân’ la tine, suflete năpăstuit!
Dar mă prind de raza stelei care doar ce-a răsărit,
Și mă las în legănarea-i, prinsă iar de dor și jale,
Ca să-mi ningă din înalturi harul îndurării tale.
maria poiana 12 ianuarie 2022 București
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 