De ce?
De ce atâta ură-n lumea mare,
Când sufletul tresare și privește
„Prin ochii celuilalt”, apoi, sfințește
Zbor rătăcit prin vămile de sare?
De ce atâta grabă-n anotimpuri
Să treacă și să lase fiecare
O brazdă cu parfum de tristă floare
Și-un gând rănit la vadul dintre timpuri?
De ce atâta ceață-ngroapă astre,
Când, făr’ de vină, orizontul plânge
Și lacrima durerea și-o răsfrânge
Pe buza lunii cu zăpezi albastre?
De ce atâta frig când roi de fluturi
Purced, să se înalțe doar o clipă,
Spre nicăieri, făcând mereu risipă
De dragostea ce n-are începuturi?
De ce atâta praf peste lumină
Și-n foșnetul speranței ce nu moare,
Când felinarele din Ursa Mare,
Mai jăruie câte o stea străină?
De ce atâta dor, când dorul doare
Și glasul rugăciunii ploi despică?
Târziu am înțeles că-n orice frică
Bat clopote ce sun’-a vindecare.
De ce atâta vrajbă călătoare
Boltește doar vlăstare de tăcere,
Când răsăritul poate fi o vrere
Ce ninge cu iubiri nemuritoare?
Doina Moritz
19 februarie 2023
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 