
Mărțișor din Dor
– Mira Minu-
Ți-am adus un mărțișor!
E neprețuit… ca tine!
E cules din mări de dor,
Făurit chiar de ondine!
Daru-i este purtător
De puteri nelimitate
Și-ți va fi tot mai ușor
Să le înțelegi pe toate.
Să te înconjori de rai,
Să iubești… nevinovate
Toate florile în strai
De zânuțe dezmierdate.
Să te-mpodopești frumos
Cu un zvon de primăvară,
Cu un gând mult mai duios
Ca un fir de tămâioară.
Să dansezi printre chemări
De zambile eterate,
Cu sublime desfătări
Să te-nmirezmezi de toate!
Câte fericiri găsești
Într-un bob mic de lumină,
Ca o perlă cu regești
Însușiri, de farmec plină!
Ți -am adus un mărțișor,
Și cu el… o-mbrățișare!
Dulce-i visul de amor,
Visator e… fiecare!
Redactor: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț