Balada mărțișorului
autor Rotariu Dorel
Răsună vioara și hora se-ntinde,
Flăcăii, de mijloc frâng fete, cu foc,
Se urcă la ceruri tot jarul din joc,
În soare un of efemer se aprinde.
„Flăcău” vrea să fie și chipul își schimbă
Cât trece-o corabie lungă de nori,
Coboară în floarea de mândri feciori,
Privirea-i ca focul pe fete își plimbă.
Invidia însă, un zmeu născocește,
Pe soare, cu ura-i dorind a-l răpune,
Iar astrul, de frică, în peșteri apune,
Doar mări de-ntuneric pământul rotește.
Durerea din lume crescu… ca o mare,
Din mândri săi juni, un voinic răsări,
O vară și-o toamnă spre zmeu el goni,
Aflându-l când iarna-nmuia din strânsoare.
A fost bătălie pe viață și moarte.
Voinicul învins-a pe zmeu, în sfârșit,
Dar zace-n zăpadă, de moarte rănit,
Soarele-i sus, noaptea lumii-i departe!
Pe ia zăpezii se scurge carminul,
Șuvoi împletit, când roșu, când alb,
Eroul pășește al raiului prag,
Iubirea, speranța aflat-au căminul!
De atunci, să nu-l uite, tot omu-mpletește
Albul cu roșul, mărțișor drag în piept,
Primăvara s-o cheme-n feeric banchet,
Când soarele cald, ghiocei dezvelește.
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 