Manuela Munteanu

Poetu-și cată dorul în cuvinte

Printre povești, poetu-și cată dorul,
Pășind dactil, să afle infinitul,
Penița lui să-i gâlgâie sfârșitul,
Apoi să-i verse ne-ncetat izvorul.

Își leagă-n lanțuri soarta și norocul,
Pe-un braț de cer culcușul și-l așterne,
Ca-n lung alai, furtunile eterne
Să-i împrumute tunetul și focul.

Dar cât de greu îi este universul!
I-apasă fruntea cu căderi de stele
Și îl înghimpă raza lor în piele,
Când își clădește din lumină versul,

Iar inima începe-atunci să cânte.
De-i bate-n iambi sau, poate, în trohaic
Îi prinde-n piept, cu arcul ei voltaic,
O crâncenă dorință de cuvinte.

Biet trubadur! Ar scrie și cu sânge,
Când fierbe-adânc în cupele iubirii,
Ar da contur, cu rime vii, trăirii,
I-ar lăcrima condeiul, dac-ar plânge.

Director editorial: Camelia Corina Boț