Elegie
E-atâta întuneric și totu-i în reluare,
Iar lumea-i răvășită cum n-a fost niciodată,
Târziu este în toate, nu mai avem răbdare
Cu ceasul ori clepsidra de timpuri agățată.
Ades mergem aiurea, fără s-avem o țintă,
Rătăcitori prin codrii albaștri de poluare,
Cărarea e greoaie și pare că se-avântă
Spre negura puterii, cu lumea la picioare.
În valea de cenușă e-un lac cu apă verde,
Ce pare-ades că fierbe sinistru și mocnit;
Apocaliptic, printre uriașii munți, se pierde
Ochiul desprins din ceruri, rămas înțepenit.
Istoria dejoacă tardivă și cuminte
Trunchiată, incompletă și deseori uitată,
Legi ce odinioară se succedau prin minte,
Mucegăind în cartea ce se-nvăța odată.
Mă plec peste morminte, eroilor și flutur
Culorile stropite cu sânge și iertare,
Puterea și-a pierdut-o în timp sărmanul vultur…
Să ne iertați dar… „timpul n-a mai avut răbdare”.
Pe când ziua se-nchină apusului de soare,
Iar muntele se pleacă cupolelor de stele,
Cu aripa-mi din ceară încerc să zbor spre mare,
Icar vrea să mă ducă pe țărm și să mă spele!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 