Camelia Marin

DE GALĂ

Poeților le stă mai bine în postum.
Atunci îşi pun costumul lor de gală
Pus la păstrare într-un an mai bun
Pentru momentul lor sublim de fală.

Poeților le stă mai bine printre fluturii albaştri
Că au zburat cu ei prin zări o mie,
Cu ei şi-au ars şi aripi prin doruri de sihaştri
Dar le-au lipit la loc cu lut de poezie.

Poeților le stă mai bine printre stele.
De câte ori au mers cu Carul Mare!
Sau pe o coamă de cometă străbătând Căi Lactee
Doar să desfacă-un vis sau o himeră în silabe.

Dar cel mai bine le stă poeților între îngeri
Pe frunți cu foi de laur şi nimb de auroră boreală
Sporovăind cu Dumnezeu şi nişte greieri
Şi deşirând sintagme din costumul lor de gală.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu