Tomberonul Europei
Ipeto
Ne-au spus
că suntem la periferie.
Noi am înțeles
că suntem la marginea mesei.
Și am stat cuminți.
Cu farfuria în mâini.
Așteptând
să cadă ceva.
Ne-au trimis
mașini vechi,
haine purtate,
fabrici închise,
promisiuni
cu termenul de garanție
expirat.
Le-am primit.
Le-am reparat.
Le-am vopsit.
Le-am spus
că sunt ale noastre.
Apoi au venit
gunoaiele.
Nu toate
au încăput în containere.
Unele aveau costume.
Unele aveau diplome.
Unele vorbeau frumos
despre viitor.
Și am aflat
că gunoiul
nu miroase întotdeauna urât.
Uneori
poartă cravată.
Uneori
semnează contracte.
Uneori
zâmbește la televizor
și spune:
„Totul merge
în direcția bună.”
Iar noi privim
spre buzunarele noastre
și căutăm
direcția bună.
Am devenit
un depozit
în care fiecare
a venit
să lase ceva.
O fabrică
care poluează
mai puțin acasă.
Un plastic
pe care nu-l mai vrea nimeni.
O politică
pe care nimeni
nu o mai recunoaște.
O promisiune
pe care cineva
a reciclat-o
de douăzeci de ani.
Și noi?
Noi am reciclat
speranța.
De atâtea ori
încât aproape
nu mai știm
cum arată nouă.
Dar să nu ne grăbim
să arătăm cu degetul
spre ceilalți.
Pentru că tomberonul
nu se umple singur.
Are nevoie
de cineva
care deschide capacul.
De cineva
care spune:
„Lasă aici.”
De cineva
care primește.
De cineva
care tace.
De cineva
care se obișnuiește.
Și poate
cea mai grea întrebare
nu este:
„Cine ne aruncă gunoiul?”
Ci:
„De ce încă
îl primim?”
Poate că
nu suntem
tomberonul nimănui.
Poate doar
ne-am uitat
prea mult timp
la noi
ca la un loc
în care trebuie
să ajungă resturile altora.
Poate că
într-o zi
vom ridica
capacul.
Vom răsturna
tot ce nu ne aparține.
Vom spăla
pământul.
Vom deschide
ferestrele.
Și vom spune:
„Ajunge.”
Nu vrem
resturile voastre.
Nu vrem
visele voastre
expirate.
Nu vrem
ce nu mai aveți
unde să puneți.
Vrem să fim
o țară,
nu un depozit.
Vrem să fim
acasă,
nu marginea
curții altora.
Și dacă tot
ne-ați obișnuit
cu gunoiul,
uitați-vă bine:
printre sacii
pe care i-ați aruncat,
mai există
ceva ce n-ați putut
recicla.
Demnitatea.
Aia
încă e vie.
Și, poate,
într-o bună zi,
ea va fi
cea care
va pune capacul.
Definitiv.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 