Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț

Cacealma Copil sărac, rupeai și tu, ca mieii,Cu dinți de lapte-a vieții iarbă dură,Și te visai pornind din bătătură,Cu spadă, coif și argintat-armură,Așa, firesc, dând curs și tu ideii,Că viața e ceva gen „mură-n gură”. N-a fost așa! Ți-au spus-o răni adânci,Care-au însângerat de-a lungul vremiiȘi pielea ta și florile poienii,Când Moș Crăciun, pe rând,Continuă lectura „Flori Cristea”

Sărut divinCornelia Gheorghe Din buze-ți sorb sărut divinSclipiri de ochi diamantin,Răsucind fiori pe sufletPeste dor pun al meu zâmbet. Îți prind în păr o amintireȘi-o acopăr cu uimire,Când zile trec și-mi este dorÎți sărut ochii duios…. ușor. Să-ți rămână-n colțul pleoapeiGustul și răcoarea apei,Să te-nvelească-n zori de ziLuna, sărutând obrajii. Din stele să curgă lacrimiNopțiContinuă lectura „Cornelia Gheorghe”

Mântuire prin rugăciune​Nu sunt demnă de Iubirea Ta!Tu m-ai spălat cu har și sânge,Deși sunt plină de păcate,Fierbinte rugă-n mine plânge!​Un bocet tragic din morminteSpre Tine, Doamne, se îndreaptă!Și morții care dorm în groapăZiua Învierii așteaptă!​Ni-i scris în carne și pe frunteSă fim ființe efemere,Căci moartea ne va stinge visul,În lume-s palide himere…​Sunt, Doamne, doarContinuă lectura „Mirela Șoimaru”

Zece ceruri de lumină Zece ceruri de lumină ne despart de mântuire.Și o salbă de păcate garnisită-n dulci poveri.Dar noi nu privim spre ceruri, unde îngeri ni se-arată.Și-alergăm mai rău ca orbii într-o lume-ntunecată,Guvernată doar de pofta adunării de averi. Zece ceruri de lumină ne despart de adevăr.Și un cufăr plin cu visuri iluzorii, deșănțate…UndeContinuă lectura „Maria Apăvăloaie”

Zbor spre înalt   Pe o alee cu teii înflorițila o masă de piatră rotundă,azi, poeții-și scrijelesc pe pânza sufletului,cu cerneala adunată-n călimara deznădejdii,zbaterile clipei în căutarea poemuluicare să-i așeze lângă Luceafărul făr’ de pereche… Tot, azi, poeții nu mai știu,că orice zbor spre înalt,nu e o joacă de copil,e un har care te poartă prin furtuni,prinContinuă lectura „Camelia Boț”

URECHEA LEGII-AUDE RAR! Ce vă mirați? N-ați mai văzutCopaci dormind pe rădăcini,Când noaptea umblă prin grădini?Dar, iată un copac căzut! Păcat și mare și urât.Vântul cel rău n-a fost pe-aici!Or fi trecut doi licuriciCredeți că ei l-au omorât? Bietul copac era bătrân!M-așez o clipă în genunchi…Văd urme de tăiș pe trunchi!Securea s-a ascuns în fân!Continuă lectura „Constantin Mosor”

NESCRISELE POEME De-o vreme nu-mi mai scrii, poate de-o viață,Dar cum și viața este tot o vremeCu anotimpuri verzi, pierdute-n ceațăCa-n albele, nescrisele poeme, O să-ți citesc pe chip doar depărtarea,Tăcerea de sub florile de gheațăDe la fereastră, utima scrisoareDin ochii umbrei, palida paiață. Nici umbra nu mi-a mai știut adresa,Eu cred că m-ar fiContinuă lectura „Georgeta Rada”

Anotimpuri Am adormit pe-o margine de norCu ochii ațintiți în depărtareIar visul m-a purtat în aprig zborTot mai departe, dincolo de zare. Pe pleoape îmi ningea cu amintiriȘi cu dorințele neîmplinite,Călcam desculț pe spini de trandafiri,Băteam la geamuri veșnic zăbrelite. Îmi era vară, zbor de pescăruș,Corăbii albe lunecau pe valuri,Vioara mângâiată de arcușSe auzea deContinuă lectura „Iancu Cătălin”

Când se face-n gânduri seară Nu-i târziu chiar de apusul în perdele se-mpletește,Nu-i târziu chiar dacă noaptea se strecoară cu pași moiÎn odaia de mătase, unde sufletul pluteștePeste ridurile zilei, peste-al grijilor altoi… Nu-i târziu, devreme-i încă timpul să-l măsori cu sfoarăRănile dintr-un călcâi cresc în lacrimi de tăcere,O culoare strângi în suflet, când seContinuă lectura „Daniela Konovală”

Doar piatra din adâncul fântânii iți poate vorbi despre durerea apei. (Teodor Dume) Oamenii au multă dragoste, însă nu și voința de a o dărui. (Teodor Dume) Nu ghinioanele sunt adevăratele pericole din zi, ci prietenii falși de lângă tine. (Teodor Dume) Zâmbetul e ca şi ispita, te face să te molipseşti de fericirea altuia.Continuă lectura „Aforisme: Teodor Dume”