Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț

Lacrimile Iernii(rondel) Îmbrăcată-n falduri albe,Iarna a-nceput să plângă,Catrafusele să-si strângăPrintre suspine și jalbe! Primăvara o alungă!Primăvara cu-a ei babe!Imbracată-n falduri albe,Iarna a-nceput să plângă. Ghiocei răsar ca salbeCând lacrimi încep să-i curgăPeste faldurile-i dalbeSă se ude…să se scurgă! Îmbrăcată-n falduri albe,Iarna a-nceput să plângă. Redactor: Relu Popescu Redactor șef: Camelia Boț

CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE E ziua scriitorului, adică,Mâine n-am voie a mai scrieMăcar o poezie mică?Scrisul îmi ține mintea vie. Îi mulțumesc acelui careA zis s-avem o zi a noastră,Dar, mâine ce vom face, oare?Aruncăm muza pe fereastră? Nu-i prea puțin o zi și…gata?Vreți să îmi pun zăvor la minte?Nu știu să mânuiesc lopata!Sunt călător printreContinuă lectura „Constantin Mosor”

Pilde „Ce dai cu stânga să nu știe dreapta!Milostenia n-o face cu cine ți-e neam!La nimeni să nu te lauzi cu fapta!”Așa-mi spunea mama când copilă eram. Priveam atunci cu nedumerireCum curge firescul nestingherit,Cuvântul cu aură de nemurireIeșea din gura mamei, smerit. Fiecare zi era o poveste,Un puzzle cu ițe de neînțeles,Pildele mamei acum suntContinuă lectura „Liliana Răcătău”

De ce? De ce atâta ură-n lumea mare,Când sufletul tresare și privește„Prin ochii celuilalt”, apoi, sfințeșteZbor rătăcit prin vămile de sare? De ce atâta grabă-n anotimpuriSă treacă și să lase fiecareO brazdă cu parfum de tristă floareȘi-un gând rănit la vadul dintre timpuri? De ce atâta ceață-ngroapă astre,Când, făr’ de vină, orizontul plângeȘi lacrima durereaContinuă lectura „Doina Moritz”

Vestitor     de   Anatol Covalli Nu pot să fiu nimic, căci nu existănimic şi niciodată nu a fostnimic care să spună că persistădintotdeauna cu şi fără rost. Sunt un ceva din altceva ce-n lume,din universu-acesta infinita revenit pentru ceva anume,ca un ceva să fie împlinit. Mai port pe aripi încă praf de stelepe care-l scuturContinuă lectura „Anatol Covalli”

În arborii trist amorțiți…​Și totuși există nădejde,Când nu vrem a fi rătăcițiIar toamna pe frunze s-așază,Pe arborii trist amorțiți!​Și totuși există lumină,Cât vrem a trăi fericiți,Chiar dacă e noapte-n grădinăȘi-n arborii trist amorțiți…​Și totuși există o viață…Să stăm lângă dânsa smeriți,Chiar dacă o frunză e moartă,În arborii trist amorțiți!​Și totuși există nămeții,Când credem că suntemContinuă lectura „Mirela Șoimaru”

Judecata de Petre Poștașu’ Se aprind lumânări. E-ntuneric de cândBezna nopții s-a-ntins peste bietul pământ.Nu mai sunt clopotari și se moare tăcut,Teama pune-ntrebări: ,,oameni buni, ce-am făcut?” Căutăm către cer îndurare, dar cumNu vedem cât de rău am făcut până-acum!?Câte vieți am dormit, câte vieți am fost orbi?N-am văzut cum ne cresc ciocuri, gheare deContinuă lectura „Petre Vatuiu”

TU, FEMEIE, SÂMBURE DE LUNĂ…Autor : Angelica Manole Tu ești sâmburele de lună ce a căzut în roua începutului pe pământul însetat de cunoaștere. Purtai aripi de lumină, foc și nemurire, atunci și acum… mereu. Rădăcinile tale au prins în brațele de dor timpul și au frământat lumea. Ai suflat peste întinderi și gramul deContinuă lectura „Angelica Manole”

VIS DE PRIMĂVARĂPe geana dimineții încă dormea un vis.Se făcea că ninge cu floare de caisȘi fluturi bezmetici dormind în crisalidă,Se grăbeau să iasă din starea de omidă. În podul palmei mele un zarzăr mititel,Dădea semne de viață că s-a trezit și el.O primăvară-ntreagă în geamul meu băteaȘi i-am deschis fereastra să intre-n casa mea.Continuă lectura „Adriana Rușățeanu”