Fragment din romanul recent apărut ,,MĂRIUCA” (…) Băiatul a continuat s-o privească pe Rubina, care se îndepărta împreună cu ceilalți țigani. La un moment dat, ea s-a oprit. S-a întors și i-a făcut un semn cu mâna. El a ridicat din umeri a mirare, iar fata i-a zâmbit. S-au îndepărtat, cărând în spinare sacii burdușițiContinuă lectura „Domșa Lucian”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Ionuț Pande
Stră-Luni ~Ionuț Pande~ Alerg, alerg pe creste de genuniȘi încă stau în umbra ginții,Din mine se mai scutură minuni,În mii-atomi îmi zac părinții. În trup de stâncă, munte mă scufund,Mi-e sufletul de ani-lumină,Stră-Lunilor, să v-așezați un prund,Când timpu-mi curge apă lină! Și peste toate care-mi sunt, potopMă spele; fiece minută,Rămasă după Noe, s-o îngropÎn inimaContinuă lectura „Ionuț Pande”
Anatol Covalli
Prezenţă de Anatol Covalli Câtă-ncântare fulgeră-n minecând din iubire îmi fac nucleudin care iese şi-n care vinefără odihnă chiar Dumnezeu. Îi simt prezenţa în respiraţii,I-aud în sânge glasul divin,prin orice fibră trece-n vibraţiiluminând noaptea-mi cu-al Său senin. Suflă în norii ce-mi umbresc bolta,mângâie tandru noii mei zorişi îmi zâmbeşte când în recoltace-mi creşte-n suflet alintăContinuă lectura „Anatol Covalli”
Valentin Ciobanu
~Speranțe sau compromis~V. Ciobanu. Visăm iubiri tremurătoare,Când în real..nu e nimic scris!Deasupra noastră stă..un drob de sare!Amenințare..sau un compromis! Trăim..dar cu speranțe ce-s deșarte!Din doruri..transformăm iar vis!Curg lacrimile vremii ce desparte,Pământul de iubiri..ca’n paradis! Fug zilele cum fuge o secundă,Lăsând în urmă amintiri și dor!Ne trece viața..searbădă și mută,Spunem adio… clipelor ce mor! Și adunândContinuă lectura „Valentin Ciobanu”
Marin Rada
EXPLOZII Se joacă în lume ruleta rusească,nimic nu rămâne pe pământ, ne-ntinat,o grenadă, un vis, parcă ce mai contează,dacă toate în lume au explodat… Plânge lumina în depărtare,cohorte de stele se aruncă în mare,nu se mai vede albă, zăpada,sângele este o a doua ninsoare, Ninge cu gloanțe, e roșu amurgul,și râul și marea se-nsângerează,pământul șiContinuă lectura „Marin Rada”
Dan Lupu
PLĂPÂNDUL GHIOCEL Plin de încântare, a răsărit un ghiocelCu albe petale, tare mândru de el.Trâmbițează în gura mare că a câștigat,Lupta cu frigul iernii, temutul Goliat. De prin frunzele ierbii uscate s-a înălțat,Ca un mare cuceritor al iernii, încununat.Dar alături de el de pe neînverzitul imaș,L-a apostrofat ironic, un mic năsturaș. Te vezi micul David,Continuă lectura „Dan Lupu”
Daniela Konovală
În văpaie de argint Doamne, fă-mă colț de rai și ghioc în palma Lunii,Fă-mă trup de busuioc în mijlocul săptămânii,Fă-mă miez de bob curat ce-a dospit pe-a mesei roatăCa o inimă de cer peste margini de covată! Fă-mă Doamne, fir de crin peste fruntea cea trudită,Fă-mă lacrimă în vin și lumină răvășită,Fă-mă noapte peste om,Continuă lectura „Daniela Konovală”
Petre Vatuiu
Lumea de Petre Poștașu’ E-o vorbă care nu se scrie:În lumea care dă din coate,Nu-i loc pentru cel care știe,E loc pentru cel care poate! Nu-s bani destui pentru cel careÎși arde fruntea-n vatra pâinii,Cu prisosință însă-i areCel ce sărută dosul mâinii! Dar mâna de stăpân pe frunte,N-o caută cât e de lată!Ea vrea săContinuă lectura „Petre Vatuiu”
Liliana Răcătău
Ritual Dansul fulgilorDin luna lui martie nins,Se lasă prinsSub potcoavele murgilor. Flutură-n diminețiSideful ploii de gheață,Obrazul livid se răsfață,Trezește ochii inerți. Pâlcuri răzlețeDe ghiocei primeniți,Așteaptă să fie găsiți,Să dea binețe. Un ritual repetatÎn ceas de primăvară,Se leapădă de povarăȘi de iernat. Versuri și pictură Liliana Răcătău2 martie 2022 Redactor: Mihaela Avram Redactor șef: Camelia Boț
Felicia Percec
De aș putea Degeaba dorm pe-un pat de flori și opulența mă-nconjoară,De-n inimă am doar tristețe ce, scurmă-adânc și mă doboară,Închisă-ntr-un glob de cristal, stăpână mi-e nefericirea,În suflet și-a făcut sălaș, furându-mi toată bucuria. Mi-ar fi de-ajuns un trandafir să am iar soarele-n privire,Zălogul lașității rupt, mi-aș lua soarta în primire,Și-orice furtună aș străbate-o fărăContinuă lectura „Felicia Percec”
