MĂNUŞILE DE CAUCIUC Într-o zi cu nori, Costica, doamnă bine, din popor,A luat- o pe Georgica de-o ureche și-un piciorȘi-amândouă împreună, dând din gene cu ardoare,Au plecat cu voie bună în oraș la o plimbare.Şi, normal, cu energie și cu stil adevărat,După cum se foarte știe că era de așteptat,Șapte ore, opt sau nouă sauContinuă lectura „Florian Petrache”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Nelu Cazan
Gânduri dintr-un sertar închis Aşa cum ştii şi ţi-am promisAzi am deschis sertarulAm scos din el numai un visCa să-mi înec amarul.L-am tot ţinut secret o vremeDar nu mai pot, sunt obosit,Nu-ţi fie frică,nu te temeEu doar pe tine te-am iubit.Am ţinut visul la închisoareDar iată azi e primăvarăAm ieşit cu el la plimbarePoate aşaContinuă lectura „Nelu Cazan”
Constantin Nicolae Gavrilescu
Şi ninge iar Şi ninge iar,acum, în primăvară,cum numai iarnadoar mai ninge,îmi pare chiarcă fulgul se prelinge,să-l pot cuprinde-ncet,în palma mea fierbinte. Cu mintea-mi de poetdin nou las să se vadăcum vor rămâne scrisemomente de sfârşit,a iernii ce-are-acumade drept zile proscrise,în versuri tumultoasede netăgăduit. Ai fost frumoasă Iarnă,mereu la fel vei fi,dar Primăvara doamnă,de-aici teContinuă lectura „Constantin Nicolae Gavrilescu”
Concurs, „Trioletul un Smarald al poeziei”
Bine v-am regăsit, grup frumos! Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a șaisprezecea etape a concursuluI,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”. Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adânculContinuă lectura „Concurs, „Trioletul un Smarald al poeziei””
Concurs, Povești pentru copii 6 aprilie
HANSEL ȘI GRETTEL -CEI DOI FLUTURAȘI ȘI REGINA NOPȚII ~Georgeta Rada~ Dintre toate poveștile, lui David îi plăcea cel mai mult Hänsel și Grettel, poate pentru că nu avea și el o soră.Și-a dorit atât de mult o soră, măcar una mică, mică de tot, cât Tom Degețel sau cât Muc cel mic dar… eraContinuă lectura „Concurs, Povești pentru copii 6 aprilie”
Floarea Duțulescu
TOPEȘTE-MĂ ÎN CÂNTEC DE CHITARĂ Te caut blând prin universuri, soare,În infinituri de-amor și fericiri,Sub primăveri ce veșnic dau în floareȘi-aduc prinos divinelor iubiri. Pe geama cerului plutesc dulci îngeri,Lacrima iertării îmi coboară,Pe strune de chitară vin să mă ceri,Când zorii-mi cântă a primăvară. Topește-mă-n cuvinte, poezie,Să-nviez în apa unui cântec,În liniștea din zori redă-măContinuă lectura „Floarea Duțulescu”
Zamfira Ciobanu
Flori perene miresmate (Glosă) Galbenă-i câmpia marePăpădia iar a înflorit,Strălucesc florile-n soarePrimăvară bine ai venit. Raze săgeți luminoase,Cuprinde fiecare floarePetalele sunt arătoaseGalbenă-i câmpia mare. Răzoarele cu floare multăMeleagul și-a înveselitPăsări adunate cântă,Păpădia iar a înflorit . Grâul lanu-și unduieșteMacii-n lujer au prinsoareRoua-n picuri umezeșteStrălucesc florile-n soare. Brazde negre-s semănateSoiul roditor va-fi-nmulțitFlori perene miresmatePrimăvară bine aiContinuă lectura „Zamfira Ciobanu”
Nela Boca
Album de vorba cu mine… Autoportret… Uneori, mi-s geruri pe vise…Uneori, îmi fulgeră-n ceruri promise…Uneori, nici eu nu mai știuSă despart eresul, de adevarul viu…Îmi scutur de rouă privirea,Arunc în abisuri, dezamagirea,Și las tăcerii repaos un veacSă-mi toarne pe rană un leac…Nu sunt mai mult decât o simplă fata…Incerc să-mi fac cărări prin viată,Din gânduriContinuă lectura „Nela Boca”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
Pastel ~Iancu Cătălin ~ Iubita mea, bolnav sunt de albastruȘi știu că numai tu îmi poți fi leac,Eu m-am ascuns în mine, biet sihastruȘi-am renăscut în pragul altui veac. Iubita mea,bolnav sunt și de verdeȘi știu că doar tu îmi poți fi balsam,Cuvântul printre lungi tăceri se pierdeȘi frunzele se scutură din ram. Iubita mea,Continuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Maria Poiană
Despre cel ce scrie versuri~Maria Poiană ~ Poetul întâi moare o secundă …Apoi noblețea artei îl inundăArzând cuvinte-n flacără de rugă,Ca mai apoi, la suflete s-ajungă. Câte-o secundă, una după alta,Își țese-n muguri de lumină dalta,Cu care sapă-adânc după cuvinteȘi le asază cu luare-aminte. Ca nu cumva cuvântu-i să rănească,Nici măcar o suflare pământească.Din gerulContinuă lectura „Maria Poiană”
