Fragment din Aneta, Domșa Lucian

ANETA (part.18 – fragment din roman) Primăvara și-a intrat în drepturi, ziua s-a lungit, spre bucuria copiilor care nu mai veneau pe întuneric de la școală. Erau ocupați toți de dimineața devreme până seara târziu. Aurel, așa cum a făgăduit, și-a luat o zi liberă de la uzină și s-a apucat de săpat în grădină.Continuă lectura „Fragment din Aneta, Domșa Lucian”

Concurs, poezia zilei 11 Aprilie

TREN DE NOAPTE. de Marian Florentin Ursu A mai rămas iubire, a mai rămas şi moartea mai rămas ecoul, am mai rămas şi noi,biletul de adio la un final de carteşi-un tren ce se nu se-ntoarce vreodată înapoi Când marii singuratici în primăvara recese-ascund adânc în sine de teama vreunui nor,o umbră–ngenunchează când alta vreaContinuă lectura „Concurs, poezia zilei 11 Aprilie”

Concurs, poezia săptămânii 25 Aprilie

DE CE PLÂNG NORII?      ~Vio Sterian ~ În pânze de păianjeni bucăți de amintiriÎși devorează clipa strângând în colb uitarea,Și-atârnă-n plete viața, arginți fără sclipiri,Tot netezind apusuri nechează-n nori plecarea. Cărările dospite de vremurile reciS-au strâns în colțul lumii topindu-se de brumă,Mi te transformi în piatră, popas între poteciIubita mea, să nu-ți mai dau nicicândContinuă lectura „Concurs, poezia săptămânii 25 Aprilie”

Biografia zilei, prezentat de Relu Popescu

BIOGRAFIA ZILEICamil Petrescuromancier, dramaturg, filozof și poet român Camil Petrescu (n. 9/21 aprilie 1894, București, România – d. 14 mai 1957, București, România) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria căContinuă lectura „Biografia zilei, prezentat de Relu Popescu”

Teodor Dume

Teodor Dume,Carte: Quand les invers traversent la rude. Ediția: Stellamaris, FranțaTraducerea: Amalia AchardEditor: Michel Chevalier Quand les ombres traversent la rue à chaque coin de rueil existent d’ombresaux yeux ferméselles traversent la ruec’est la même foulequ’hierj’ai le sentiment de transiterd’un passé à l’autreje refais le chemindans ma têteje rentre dans l’histoire des gestesqu’avait faitmon pèreContinuă lectura „Teodor Dume”

Premiul special 24 Aprilie

Poezie fără titlu ~Maria Poiană ~ La fiecare despărțire, se tot rup zale din iubire.Nu le lăsa pierdute-n hău… Ci strânge-le la pieptul tău.Mergând, tot las în urma mea, câte un colț frumos de stea.Câte-un lăcaș de viață sfânt, sau câte-o palmă de pământ,Un lac cu nuferi, un izvor, sau câte-un foc nestins de dor,UnContinuă lectura „Premiul special 24 Aprilie”

Concurs, poezia zilei 14 Aprilie

Povară ~Cristina Ghindar Greuruș~ Mi-s gândurile chinuiteDe-atâtea amintiri ce dor,Privirile mi-s rătăcitePe ceru-albastru fără nor Și mi-s durerile treziteDe-atingeri care-au fost cândva,Iar șoaptele, neauzite,Şi-acum îmi mai transmit ceva. Viaţa îmi este aşa goalăAcum, când nu am niciun rost…Dar cui să mai cer socoteală?Trecutul meu parcă n-a fost. El este azi și-ntotdeauna,Uitat de caldul anotimp.L-a-mprăștiat, crudă,Continuă lectura „Concurs, poezia zilei 14 Aprilie”

Concurs, poezia zilei 15Aprilie

Ecuația iubirii ~Mihaela Moisescu~ Adun în gând frânturi din mineLe fac pământ, pământ de flori,Mă dor iubiri, și plâng rubineȘi-ascult suspinele-n viori. Adun și zilele pierdute,Le înmulțesc cu zori în doiAșa încât îmi ies mai multeDecât o viață în nevoi. Împart și scad lacrimi căzuteÎn ecuația iubirii,Am înțeles în zile multeCă sunt adepta amintirii. ScadContinuă lectura „Concurs, poezia zilei 15Aprilie”

Concurs, poezia zilei 1Mai

Sub pleoapa lunii ~Violeta Andrei Stoicescu ~ Rătăcesc pe aleeape care amurgulalungă ultimul vers al zilei…Zburând printre umbre,o săgeată de focstrăpunge orizontullăsând în urmăflăcările apusului…Îmi caut drumulspre casăprintre ruinele clipelor ucise…Zefirulîmi mângâie sufletulpictând acorduri de searăpe portativul albastrual cerului.Mă aşezsub pleoapa luniisă ascult tăcerea pietrelorsub apăsarea întunericului.Târziul îşi face locacoperindu-mă cu mantia nopții…O altă zidispareContinuă lectura „Concurs, poezia zilei 1Mai”

Gina Munteanu

ÎntrebăriAutor Gina Munteanu Drepturi de autor rezervate De când n-ați mai zâmbit la soareȘi să îi mulțumiți că încă luminează,Că dăruiește viață din fiecare razăȘi-mparte dimineți la fiecare? Lunii, de câte ori i-ați spusCă fără ea nopțile-ar înghiți pământul,Că-n preajma ei inima-și țese cântulÎndrăgostitului mereu sedus? Când ați vorbit ultima datăFlorilor și sărutat petalele ceContinuă lectura „Gina Munteanu”