Constantin Mosor

SPERANȚA Subțire precum vârful unui ac,Chiar și atât dacă ar fi să fie,Speranța mea, și tot nu mă dezbracDe călimară și de poezie! Mai am și-un toc, pe jumătate rupt!Mi-a scăpat jos și am călcat pe dânsul!Am înțeles că trebuie să luptCa nu cumva să-l podidească plânsul! Speranțele nu sunt mereu chiar mari.Dar, sufletul, elContinuă lectura „Constantin Mosor”

Adriana Ailoaie

Plânge o frunză     autor: Adriana Ailoaie Cu lacrimi străvezii plânge toamna De dor, de anii care au trecut,Tristă, plânsă și pustie e cărarea,Frunzele aurii ușor au dispărut.Nori gri cern lacrimi doar amare,Totul e trist și pleacă-acum in zbor,Ca niste-învinse păsări călătoareSpre alte zări, grăind pe limba lor….Ține-mă strâns, dorul să nu doară,Iubirea ta, îmiContinuă lectura „Adriana Ailoaie”

Iancu Cătălin

Nu lăsa… Nu mă lăsa să cad în lutul rece,Să nu lași, iar, uitarea să mă-ngroape,Ascultă timpul care iute trece,Ia-mă de mână, ține-mă aproape. Ninsoarea n-o lăsa să mă atingă,Zăpada să-mi ajungă pân’ la gleznă,Nu mai lăsa iubirea să se stingă,Desculț și gol să rătăcesc în beznă. Nu lăsa ploile să mă inunde,Să fiu unContinuă lectura „Iancu Cătălin”

George Ceaușu

CEA MAI FRUMOASĂ… ,,Cea mai frumoasă lună e în lac”Sclipește ca și-un ban din aurScăpat din gura unui vârcolac…Cândva, sub plutitorul plaur! Și de atunci, mă tot căznesc avanS-o trag la mal și s-o repun pe cer,Dar ea se-ndepărtează de liman,Căci a prins drag… de racul temnicer! Cea mai frumoasă lună li-i pe plac,Chiar știucilorContinuă lectura „George Ceaușu”

Doina Filip Pavel

ALBUM RUGINITautor: Doina Filip Pavel E-atât de toamnă-n șeile de caiȘi roua de pe miriști plânge-n boabe,Între duminici cad ninsori din RaiȘi zilele de luni dorm pe tarabe. Atârnă dimineți și-n buzunarÎndes colinde vechi din amintiri;Pe ramul gol, un curcubeu neclarÎți desenează toamnele subțiri. În palmele de păsări fi-va joiȘi vinerea răzbate prin povești,Pe-un colțContinuă lectura „Doina Filip Pavel”

Camelia Corina Boț

Confessione Per molto tempo mi sono trascinata sulla via del mondo terreno,per paura di oscurare l’altare azzurro con la polvere dei miei passi, non ho alzato lo sguardo fino al cielo. Non ho nemmeno toccato l’acquaper non violarla, solo la pioggia chiamavo per annegare nelle sue gocce impetuose, dimenticando che l’acqua non puo annegare nell’acqua…PoiContinuă lectura „Camelia Corina Boț”

Mirela Butacu

ILUZIE SUBLIMĂMirela Butacu(Poezia zilei, 30 octombrie 2023) Oare, ce sunt iluziile? Niște închipuiri ale sufletului însingurat? Niște dorințe de a căror împlinire nu ești sigur niciodată și totuși te hrănești cu ele? Niște amăgiri ale Eu-lui lipsit de iubire dar trăind iubind? O născocire a minții și a sufletului, tocmai din nevoia de atenuare aContinuă lectura „Mirela Butacu”

Marin Rada

LUMINA LUNII autor: Marin RadaEram la capătul unei zile, toți norii se risipiseră din priviri, vântul răsfoia câteva file în cartea marii iubiri, Pământul mirosea a cenușă aprinsă, mie îmi crescuseră aripi de foc,lumea se prăbușise învinsăși cădeau în marestele de nenoroc, Aș fi vrut să te apăr pe tine, chemam păsările ,pe limba lor,într-unContinuă lectura „Marin Rada”

Nicoleta Lupu

E toamnă autor: Nicoleta LupuAscultă cum cântă, bezmetică toamna,Plimbându-și arcușul prin frunze căzânde,Prin fagi maiestoși își scutură maramaCu brațele moi, de ploi mă cuprinde.Punându-mi pe pleoape mantauă de brumă,Îmi sursură-n pieptu-mi limpezi izvoare,Prin codrii lăuntrici din cornu-i îmi sunăCă vântu-mi preschimbă, trăirea-n visare…Îmi schimbă-n culoare de galben veșmântul,E toamnă în suflet se-ntunecă zarea,Nostalgic abisul, departeContinuă lectura „Nicoleta Lupu”

Ion Pilat

Să vorbești despre poeți e important, dar destul de complicat. Azi, aici, este momentul de omagiere al lui Ion Pillat. Putem greși în bucla interpretării, dar nu putem greși în a citi și a simți. Aduc din nou, pe hârtia invizibilă, cuvântul „vibrație”. Da, din punctul meu de vedere, aceasta produce efectul creației.Viața culturală șiContinuă lectura „Ion Pilat”