RENAȘTERE Cenușa Artei e la loc de cinste,în urna sigilată de lichele,într-un mausoleu, sub crucea-ntoarsăde vârcolaci flămânzi, vampiri și iele. Nimicul apretat se-nalță-n valurice nasc oceane de singurătate,în care-noată epigoni cu lauricrescuți pe culmi de promiscuitate. Cenușa Artei nu mai zăboveșteîn temnița lumeștilor tempeste.Alchimizează-n duh, călătoreștespre-Acasă, spre grădinile celeste… Redactor: Daniela Konovală Redactor șef: MihaelaContinuă lectura „Georgeta Radu”
Arhive categorie: Fără categorie
Georgeta Rada
PRIVEGHERE Mă cheamă luna albă la fereastrăSă scriem toate stelele pe-un visÎntr-un poem, și-al nostru manuscrisSă îl semnăm cu-o pană de măiastră. Apoi să scriem acatistierulDin stăreția lunii-n necuvinteȘi-n ascultare să luăm aminteCum miruiește fruntea nopții cerul. Mă cheamă luna-n strana dimineții,Psalmii luminii s-ascultăm, smerit,Sub crucea nopții,zorii s-au ivitȘi soarele-și ițește călăreții. Eu plec cuContinuă lectura „Georgeta Rada”
Dorina Omota
SALVEAZĂ-MI AMINTIRILE IUBITEDorina Omota(Poezia zilei, 16 Noiembrie 2023) Ce valoroase devin amintirile dintr-un timp trăit cu frenezie, când iubirea era sinceră, duioasă și cànd credeai că întreg pământul îți aparține! Acum acele amintiri devin prețioase și ți le vrei salvate, neuitate.Este toamnă, vânt, ploi, rugină prin pomi, pe cărări, pustiu prin parcuri, toate acestea suntContinuă lectura „Dorina Omota”
Mira Minu
Chemarea Sfinxului– Mira Minu- Mă-ntorc din nou la tine, mărite Înţelept,Că doar de-nvăţ Lumina, înspre străbuni stau drept!Ei au răzbit prin vremuri un munte de nevoi,Și s-au clădit în lupte, născuţi sau nu… eroi. Scruteză-adânca zare, să îi mai chemi și-acum,Să-ndepărteze zgura și zidul gros de fum,Să scoată din uitare colindul spre înalt,În vremea ceaContinuă lectura „Mira Minu”
Iancu Cătălin
Nu lăsa… Nu mă lăsa să cad în lutul rece,Să nu lași, iar, uitarea să mă-ngroape,Ascultă timpul care iute trece,Ia-mă de mână, ține-mă aproape. Ninsoarea n-o lăsa să mă atingă,Zăpada să-mi ajungă pân’ la gleznă,Nu mai lăsa iubirea să se stingă,Desculț și gol să rătăcesc în beznă. Nu lăsa ploile să mă inunde,Să fiu unContinuă lectura „Iancu Cătălin”
Ovidiu Oana-pârâu
Stindardul viu Eu beau licoarea zeilor! PotirulE plin mereu, ambrozia abundă,Hrăneşte spirit, mirul ei inundăŞi schimbă-n râu, cuvânt umplând clondirul. Izvorul limbii, nesecat îşi poartă,Spre însetaţii vremilor, nectarul.Deşi-l văd toţi, nu toţi se nasc cu harulDe-a toarce stihul viu din apa moartă. Cuvântu-i cel ce ne-a legat de glieIdentitar. Ne-a dat şi libertateDe-a-l preschimba-n milenii-nContinuă lectura „Ovidiu Oana-pârâu”
Moartea Căprioarei- Nicolae Labiș, recenzie: Florentina Savu
Moartea Căprioarei Seceta a ucis orice boare de vânt.Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.A rămas cerul fierbinte şi gol.Ciuturile scot din fântână nămol.Peste păduri tot mai des focuri, focuriDansează sălbatice, satanice jocuri. Mă iau după tata la deal printre târşuri,Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.Pornim amândoi vânătoarea de capre,Vânătoarea foametei în munţiiContinuă lectura „Moartea Căprioarei- Nicolae Labiș, recenzie: Florentina Savu”
Flori Cristea
Caii mei, năluci fugareFlori Cristea(poezia zilei, 20 noiembrie 2023) Flori Cristea scrie o poezie cu multe simboluri în care gândurile și visurile sale devin herghelii care pasc prin suflet, prin tinerețe cu amintiri de neuitat, când viața era atât de frumoasă, când și toamna fiecărui an, cu ploi și brume și „culori confuze”, aducea emoții,Continuă lectura „Flori Cristea”
Cristina Tunsoiu
Capriciile toamnei Pe cărarea MONOTONĂ,Blânda vară mai SUSPINĂ…Fiindcă toamna îi ordonă,Să plece-ntr-o SĂPTĂMÂNĂ! Vrea să schimbe tot decorul,PAȘII pe alei RĂSUNĂ,Păsările își iau zborul…Parcă toamna se răzbună! De acum are PUTEREA,Toți bobocii NUMĂRÂND,N-o să treacă cu vederea,Nici o frunză, nici un gând! Când copacii triști SE-NDOAIE,Sub cupola de capricii…Toamna mai întoarce o foaie,Adunând ceva indicii!Continuă lectura „Cristina Tunsoiu”
Ștefan Moldovan
Prin geamul desenat cu flori de gheațăPrivesc uimit la merii din livadăȘi fulgii-mi par că-s fluturi plini de viațăPe crengile-ncărcate de zăpadă. Se scutură încet, purtați de vânt,Din aripi fine fâlfâind ușor,Plutesc în stoluri albe spre pământÎntr-un mirific, ireal decor. Aș vrea ca să îi prind în palma mea,Pe aripi să-i mângâi încetișorȘi mă întrebContinuă lectura „Ștefan Moldovan”
Zbor spre înălțimi 